Acatistul Sfintei Filofteia

Filofteia – Sfanta Mucenita !

(7 decembrie)

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Ca ceea ce din pruncie jertfa fara prihana te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta buna, Filotee preafericita, Celui ce din pantecele maicii tale te cunostea pe tine, ceea ce te-ai aratat podoaba fecioarelor si locuitoarea camarii celei de nunta, vrednica esti de lauda ! Pentru aceasta cantam tie : Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata.

Martirizata la doar 12 ani de tatal sau

Din informatiile cu privire la viata sa, cunoastem ca una din indatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Insa, Filofteia intalnea in drum multime de saraci si, fiind milostiva impartea din ea saracilor, atragand nemultumirea si reprosul parintelui. Intr-una din zile, tatal descopera fapta ei si orbit de furie scoate o barda pe care o avea la el si loveste pe fata la picior. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani.

Aducerea moastelor la Curtea de Arges

Istoria arata ca moastele Sf. Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul “Sf. Nicolae”, de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile “Sf. Gheorghe” si “Adormirea Maicii Domnului” – Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.

Sfanta Filofteia in traditia populara

Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si “aducatoarea de ploi”. Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. Sarbatoarea Sf. Filofteia se tine si pentru a fi feriti de diferite boli si necazuri atat noi, cat si animalele noastre.

sursa: http://www.crestinortodox.ro/ultimele_stiri/Sfanta_Mucenita_Filofteia__o_sfanta_de_numai_12_ani-105-19858.html

ACATISTUL SFANTULUI IERARH NICOLAE, ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI

( 6 DECEMBRIE )

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. Condacele si Icoasele

 Condacul 1 : Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie : bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!

 Icosul 1 : Aratatu-te-ai in vis imparatului celui cinstitor de Dumnezeu si pentru moartea voievozdor acelora l-ai ingrozit pe el si degrab ascultand de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca sa-i libereze pe dansii. Pentru aceea ei au fost cuprinsi de bucurie si de frica, iar eu cu dansii graiesc tie, Sfinte Nicolae : Bucura-te, capul cel sfintit; Bucura-te, cel ce ai sfaramat capul cel diavolesc cu rugaciunile tale; Bucura-te, slujitorule al Imparatului tuturor; Bucura-te, ajutatorul celor credinciosi; Bucura-te, intarirea Ortodoxiei; Bucura-te, pierzatorul celor fara de lege; Bucura-te, cel ce esti insuflat cu suflarea Duhului Sfant; Bucura-te, cel ce ai pierdut viforul multimii zeilor; Bucura-te, cel ce esti dimpreuna vorbitor cu ingerii; Bucura-te, izgonitorul demonilor; Bucura-te, graiule al dumnezeiestilor cuvinte; Bucura-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

Condacul 2 : Pe pamant, al doilea Inaintemergator te-ai aratat, Nicolae, spre mustrarea faradelegilor; ci acela a mustrat pe Irod, savarsitorul faradelegii, iar tu ai rusinat pe Arie cel orbit cu eresul; si toata lumea ai voit sa o curatesti de invataturile lui cele nedrepte, si turma ta a o lumina, ca un parinte si invatator. Pentru aceea cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

 Icosul 2 : Vrand dimineata, Avlavie, dupa porunca imparatului, sa scoata pe cei legati din temnita la taiere, tu, cu minunile tale, mai inainte ai apucat prin vis si ingrozindu-l pe el, ai zis : nimic sa nu faci barbatilor acestora, ca nevinovati sunt spre taiere; pentru aceea si noi cu dansii graim tie, Nicolae marite : Bucura-te, mare facatorule de minuni; Bucura-te, grabnic ajutatorule; Bucura-te, cald folositorule; Bucura-te, cercetatorul celor necajiti; Bucura-te, limanul cel lin al celor inviforati; Bucura-te, mangaierea celor ce plang; Bucura-te, hranitorul celor flamanzi; Bucura-te, povatuitorul celor orbi; Bucura-te, bogatia saracilor; Bucura-te, toiagul cel tare al batranetilor; Bucura-te, cununa Bisericii; Bucura-te, parintele saracilor si bun daruitorule; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni! Condacul 3 : Am auzit, Nicolae, de minunile tale si m-am spaimantat, ca de bucurie si de frica fiind cuprins, ce am a raspunde, nu ma pricep. Ci tu, cu rugaciunile tale cele treze, lumineaza-mi mintea ca sa cant lui Dumnezeu dimpreuna cu tine : Aliluia !

 Icosul 3 : Arhanghelii cu ingerii se minuneaza, parinte, de credinta ta cea tare catre Dumnezeu; apostolii cu proorocii se lauda cu tine; oamenii cei dreptcredinciosi spre tine au nadejde. Pentru aceasta si eu, desi sunt nevrednic, graiesc tie, Sfinte Nicolae : Bucura-te, cel ce impreuna-locuitor esti cu ingerii; Bucura-te, cel ce aduci intristare diavolilor; Bucura-te, cel ce esti slujiitor asemenea lui Grigorie Teologul in preotie; Bucura-te, cu Ioan Gura de Aur dimpreuna vorbitorule; Bucura-te, prietenul marelui Vasile; Bucura-te, ca dimpreuna cu dansii tai eresurile; Bucura-te, cel ce porti o credinta cu dansii; Bucura-te, ca faci minuni spre impacare; Bucura-te, ca tu cureti lumea de multimea zeilor; Bucura-te, cel ce ai vorbit mai dinainte despre cinstirea Nascatoarei de Dumnezeu in Biserica; Bucura-te, ca rusinand pe Arie inselatorul la sobor l-ai invins; Bucura-te, ca pe fecioarele acelea le-ai oprit de la impreunarea cea desfranata cu ajutorul tau; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

 Condacul 4 : O, mare facatorule de minuni Nicolae, desi pe fecioarele acelea vrea tatal lor sa le dea, pentru saracie, la desfranare, tu, parinte, mai inainte apucind, aur din destul tatalui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepind ei de unde se facea aceasta, minunandu-se, au cantat lui Dumnezeu cantarea : Aliluia !

Icosul 4 : Ca sa arati a ta mare milostivire catre cei saraci, preafericite, batranului noaptea intru ascuns trei legaturi de galbeni de aur ai dat, izbavindu-l pe el si pe fetele lui de la caderea in pacat. Pentru aceea auzi de la toti : Bucura-te, vistieria milei lui Dumnezeu; Bucura-te, primirea mai inainte a cunostintei Lui; Bucura-te, datatorule al bunatataor lui Dumnezeu; Bucura-te, hrana si bucuria celor ce alearga catre tine; Bucura-te, paine de hrana neimputinata celor lipsiti; Bucura-te, bogatie de Dumnezeu daruita celor ce vietuiesc in lipsa pe pamant; Bucura-te, ridicarea grabnica a saracilor; Bucura-te, limpede cugetare celor necajiti; Bucura-te, ca esti bland ascultator celor neputinciosi; Bucura-te, dulceata a toata lumea; Bucura-te, mirele celor trei fete; Bucura-te, izbavitorul necazurilor mele cu rugaciunile tale; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

 Condacul 5 : Catre biserica ta mergand oarecand Vasile, sarguindu-se sa-ti aduca dar, a fost rapit de agareni si l-au dat pe el ostasii lui Amira stapanului lor spre slujba; iar parintii lui, desi erau intristati, insa n-au incetat a indrepta catre tine rugaciuni si, trecind ziua praznicului tau, de catre seara, l-ai pus pe el inaintea lor si, vazand ei aceasta minune, cu tine cantare de bucurie lui Dumnezeu cantau: Aliluia!

 Icosul 5 : Mergand fiul lui Agricola sa dea un pahar lui Amira a stat inaintea lui cu frica; iar tu, parinte, rugat fiind de parintii lui l-ai izbavit pe el din mainile lui in acel ceas; pentru aceea cu dansii graim tie, Nicolae, ca unui bun pastor; Bucura-te, ierarhul Domnului; Bucura-te, luminata propovaduire a crestinatatii; Bucura-te, cel ce porti nume de biruinta; Bucura-te, starpirea patimilor celor neroditoare; Bucura-te, aducerea de roada a pomilor celor duhovnicesti; Bucura-te, indreptatorul dreptcredinciosilor; Bucura-te, pradarea paganatatii; Bucura-te, doctorul cel fara de plata; Bucura-te, ca in dar ai luat, in dar imparti tamaduiri; Bucura-te, al celor neputinciosi bun pastor; Bucura-te, cel ce izgonesti dintre noi pe slujitorii cei diavolesti; Bucura-te, desfatarea a toata lumea; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

 Condacul 6 : Minunata s-a aratat nasterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pamant, din vremea nasterii tale; ca ai supt numai din sanul cel drept si de la sanul maicii tale te-ai cunoscut facator de minuni; pentru aceea si acum cu tine cantam lui Dumnezeu: Aliluia !

 Icosul 6 : De impresurarile diavolesti izbaveste pe oameni, parinte, cu rugaciunile tale, cel ce cu raurile sudorilor tale ai stins multimea zeilor celor pagani; pentru accea si acum daruieste vindecari neputintelor noastre, ierarhe, ca sa te laudam pe tine zicand : Bucura-te, Nicolae; Bucura-te, facatorule de minuni; Bucura-te, ierarhe; Bucura-te, preacuvioase; Bucura-te, preafericite; Bucura-te, cel ce esti cu nume mare; Bucura-te, preamarite; Bucura-te, hranitorul postitorilor; Bucura-te, invatatoral infranarii; Bucura-te, indreptarea celor rataciti; Bucura-te, ca altceva nu stim sa graim fara numai : bucura-te; Bucura-te, ca prin tine ne indestulam de lumina; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

Condacul 7 : Avand vicleana cunostinta Arie a inceput a invata eresurile cele fara de Dumnezeu si a intrat in turma ta, ca un lup, vrand ca o fiara sa o apuce; dar tu, prealaudate, degrab alergand catre Stapanul, cu rugaciunile tale ai izgonit toata nebunia lui si ca pe o fiara cumplita l-ai surpat. Pentru aceea cu tine, Nicolae, cantam lui Dumnezeu, Celui ce ti-a dat tie aceasta putere : Aliluia !

 Icosul 7 : Mai inainte impotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai rusinat a lui fara de Dumnezeu invatatura si ca pe al doilea Iuda surpandu-l l-ai lasat. Pentru aceea si noi graim tie neincetat : Bucura-te, intaistatatorule pe scaunul Mirelor; Bucura-te, mare ierarh al Lichiei; Bucura-te, cale neratacita a celor ce inoata pe mare; Bucura-te, timpan, care dai sunet de dumnezeiasca glasuire; Bucura-te, chimval bine rasunator; Bucura-te, trambita Sfantei Treimi; Bucura-te, ca ai stricat trambita eresurilor lui Arie; Bucura-te, zicea tie Constantin; Bucura-te, a grait tie Avlavie; Bucura-te, a adus tie tatal cu fetele; Bucura-te, au grait Agricola cu Vasile; Bucura-te, ca prin tine de mania potopului izbavindu-ne, pace cu Dumnezeu aflam; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

 Condacul 8 : Minune dumnezeiasca te-ai aratat, fericite, celor ce alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtatorule, de multe feluri de necazuri si navaliri izbavindu-i, parinte, pe cei ce dupa Dumnezeu, spre tine cu credinta si-au pus nadejdea, cantand : Aliluia !

Icosul 8 : Ca cel ce ai indraznire catre Hristos, Nicolae, ca turma Lui pazesti de lupii cei vazuti si nevazuti si de catre cei ce scapa sub acoperamantul tau nu te intorci, si noua celor ce suntem invaluiti de ganduri si de lucruri viclene, da-ne mana de ajutor, parinte, ca sa te laudam pe tine zicand : Bucura-te, Nicolae prealaudate; Bucura-te, intarirea Mirelor; Bucura-te, podoaba Lichiei; Bucura-te, carmuitorule cel bun; Bucura-te, ca dimpreuna cu ingerii salti; Bucura-te, caci cu arhanghelii te veselesti; Bucura-te, ca fara materie cu heruvimii slujesti Facatorului; Bucura-te, ca pe Arie, diavolul cel intrupat, l-ai surpat; Bucura-te, cel ce daruiesti bun miros; Bucura-te, cel ce respingi mirosul cel rau; Bucura-te, albeala, care speli patimile; Bucura-te, roseala, care acoperi pacatele; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

Condacul 9 : Nu pricepem de unde vom incepe a-ti aduce lauda, parinte. Care cantare iti vom canta? Sau cu ce cununi te vom incununa ? Ca, de ne vom aduce aminte de voievozi, ne minunam; de Vasile, ne miram; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce sa graim; de toti numai ne minunam si impreuna cu tine lui Dumnezeu, Celui ce ti-a dat tie cele preamarite, lauda Ii trimitem, cantand cantarea : Aliuia !

Icosul 9 : Vazand Stapanul a toate neamul omenesc pierzandu-se cu eresul nebuniei lui Arie, pe tine te-a dat mustrator nebuniei lui. Dar tu, parinte, de la masa invataturii dumnezeiesti, ca pe un urat, l-ai lepadat; iar pe noi cu faramiturile Ortodoxiei ne miluiesti, ca sa cantam tie : Bucura-te, Nicolae, Israelul cel nou; Bucura-te, sabie ascutita, care tai nedumnezeirea; Bucura-te, intarirea credinciosilor; Bucura-te, omorarea celor fara de lege; Bucura-te, cel ce ai luat Duhul Sfant ca un porumb; Bucura-te, cel ce ineci duhurile cele viclene in marea cea de foc; Bucura-te, porumbelul Domnului; Bucura-te, cursa prinzatoare asupra celui viclean; Bucura-te, cel ce daruiesti celor legati slobozire; Bucura-te, ca ai legat eresurile cele fara de Dumnezeu; Bucura-te, ca deschizi gurile ortodocsilor; Bucura-te, ca legi gurile celor vicleni; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

 Condacul 10 : Auzit-am pe Vasile acela graind si inaintea tuturor spunand minunile tale, pe care le-ai facut cu dinsul, parinte; si minunandu-ne, am preamarit puterea ta cea data tie de Dumnezeu; ca tu, ca un bun pastor, degrab alergi catre cei ce te roaga pe tine si pentru toti te rogi lui Dumnezeu si Stapanului cantand : Aliluia !

Icosul 10 : Izbaveste-ne, parinte, cu rugaciunile tale, ca si pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase, cu auzul tau, precum ai auzit pe voievozii cei legati. Da-ne mana de ajutor, Nicolae, precum ai dat celor ce fusesera invaluiti in mare, ca sa graiesc tie acestea : Bucura-te, al doilea Moise Bucura-te, tabla duhovniceasci; Bucura-te, haina preotiei; Bucura-te, mai inainte aratatorul dreptatii; Bucura-te, intunecatorul nedreptatii; Bucura-te, de Dumnezeu incununate ierarhe; Bucura-te, cel ce ingradesti gurile celor hulitori de Dumnezeu; Bucura-te, lumina cea aprinsa cu dumnezeiasca vapaie; Bucura-te, ca ai stins vapaia cea diavoleasca; Bucura-te, aur de Dumnezeu lamurit; Bucura-te, ca ai afundat pe satana, ca plumbul in adanc; Bucura-te, margaritar mult-luminos; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

Condacul 11 : Tu esti pastorul cel bun, Nicolae, ca pe turma ta o povatuiesti catre pasunea cea duhovniceasca si din izvorul raiului o adapi pe ea. Pentru aceea impreuna cu tine cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

 Icosul 11 : Pom al raiului fiind, fericite, ca ai stalpari de rugaciuni neincetate catre Dumnezeu, da-ne noua sub umbra acelora totdeauna a ne umbri ca sa graim tie: Bucura-te, vietuitorule in locasul Celui Preainalt; Bucura-te, cel ce ai inecat pe fiii diavolesti; Bucura-te, pazitorul randuielii tale; Bucura-te, mitropolite; Bucura-te, ca ai rusinat basmul eresurilor lui Arie; Bucura-te, maica multimii popoarelor pamantesti; Bucura-te, rana multimii diavolilor; Bucura-te, parinte si invatatorule; Bucura-te, ca pe dascalul eresurilor l-ai rusinat; Bucura-te, cel ce ai cinstit caruntetile, infrumusetandu-le cu intelepciune duhovniceasca; Bucura-te, cel ce ai rusinat caruntelele lui Arie cele urate; Bucura-te, ca prin tine ne-am invatat a ne inchina Ziditorului in Treime; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

Condacul 12 : Inlelepciunea ta cea intru tot cinstita pe Arie cel ratacit l-a rusinat, si mintea ta a stricat multimea zeilor; mantuieste si sufletele noastre cele ratacite si ne invata a canta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 12 : Cu inima ne-am spaimantat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce sa graim, fara numai acestea : Bucura-te, cel ce esti mai mare intre preoti; Bucura-te, cel ce esti intaistatator pe scaunul Mirelor; Bucura-te, impreuna-sezatorule pe scaun cu apostolii; Bucura-te, cel ce esti lumina inalta; Bucura-te, cel ce ai surpat inaltariie gandurilor celor diavolesti ale lui Arie celui barfitor; Bucura-te, radacina dumnezeiescului pom; Bucura-te, ca ai taiat radacina eresurilor satanei; Bucura-te, pomul cel sadit de ingeri; Bucura-te, cel ce ai incuiat pe ingerul satanei intru adanc; Bucura-te, liman lin al celor invaluiti; Bucura-te, bun carmuitor al corabiei celei duhovnicesti; Bucura-te, ca prin tine ne invrednicim de viata cea fara de sfarsit; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

Condacul 13 : ( acest condac se zice de trei ori )

O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre al tau sprijin, aducand tie acum aceasta putina rugaciune, ca sa ne izbavesti de chinul cel de veci cu rugaciunile tale, ierarhe prealaudate, si ne invredniceste vesnicei imparatii, ca dimpreuna cu tine sa cantam cantarea lui Dumnezeu : Aliluia ! O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre al tau sprijin, aducand tie acum aceasta putina rugaciune, ca sa ne izbavesti de chinul cel de veci cu rugaciunile tale, ierarhe prealaudate, si ne invredniceste vesnicei imparatii, ca dimpreuna cu tine sa cantam cantarea lui Dumnezeu : Aliluia ! O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre al tau sprijin, aducand tie acum aceasta putina rugaciune, ca sa ne izbavesti de chinul cel de veci cu rugaciunile tale, ierarhe prealaudate, si ne invredniceste vesnicei imparatii, ca dimpreuna cu tine sa cantam cantarea lui Dumnezeu : Aliluia ! Apoi se zice iarasi

 Icosul intai

Aratatu-te-ai in vis imparatului celui cinstitor de Dumnezeu si pentru moartea voievozdor acelora l-ai ingrozit pe el si degrab ascultand de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca sa-i libereze pe dansii. Pentru aceea ei au fost cuprinsi de bucurie si de frica, iar eu cu dansii graiesc tie, Sfinte Nicolae : Bucura-te, capul cel sfintit; Bucura-te, cel ce ai sfaramat capul cel diavolesc cu rugaciunile tale; Bucura-te, slujitorule al Imparatului tuturor; Bucura-te, ajutatorul celor credinciosi; Bucura-te, intarirea Ortodoxiei; Bucura-te, pierzatorul celor fara de lege; Bucura-te, cel ce esti insuflat cu suflarea Duhului Sfant; Bucura-te, cel ce ai pierdut viforul multimii zeilor; Bucura-te, cel ce esti dimpreuna vorbitor cu ingerii; Bucura-te, izgonitorul demonilor; Bucura-te, graiule al dumnezeiestilor cuvinte; Bucura-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni !

si Condacul intai

 Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie : bucura-te, Sfante Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni! Dupa aceea se citeste aceasta

RUGACIUNE  O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noim, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.  

Troparul Sfantului il puteti gasi aici

Acatistul audio  il gasiti aici

Colindul Sf Nicolae il puteti asculta aici

Vecernia si Utrenia le gasiti aici

Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, făcătorul de minuni
(6 decembrie)Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie

Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvîntată pereche, petrecînd cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfîntă – singuri ei fiind rădăcină sfîntă – şi s-a făcut cum zice psalmistul : Ca un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născînd pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tîlcuieşte “biruitor de popor”; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.

După acea naştere, maica sa Nona a rămas stearpă, pînă la dezlegarea din legăturile cele trupeşti, mărturisind singură firea că nu este cu putinţă a se mai naşte alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă şi întîi şi pe urmă, care din pîntecele maicii sale s-a sfinţit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Căci n-a început a vieţui decît cinstind pe Dumnezeu cu bună cucernicie, nici n-a început a suge ţîţă, făcînd minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întîi a mînca, ci a posti. Căci după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dînd prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întîi-stătător. Cînd se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu după obiceiul pruncilor celorlalţi – pentru că numai din ţîţa cea dreaptă sugea lapte – avînd să dobîndească cu cei drept-credincioşi starea cea de-a dreapta. Apoi a început a fi şi postitor ales, căci miercurea şi vinerea numai o dată sugea lapte din ţîţă şi atunci seara, după săvîrşirea obişnuitei rugăciuni creştineşti, de care lucru părinţii lui se mirau foarte şi se minunau şi mai dinainte pricepeau ce fel de postitor va fi Nicolae mai pe urmă. Acel obicei de a posti, deprinzîndu-l Fericitul din scutece şi l-a păzit în toată viaţa sa, pînă la fericitul său sfîrşit, petrecînd miercurea şi vinerea în post. Deci crescînd pruncul cu anii, creştea împreună şi cu înţelegerea şi cu obiceiurile cele bune, pe care le învăţa de la părinţii săi cei buni; fiind ca o holdă roditoare, care primeşte în sine sămînţa învăţăturii celei bune, care odrăsleşte şi aduce în toate zilele roade noi de fapte bune.

Sosind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfîntului Duh, în puţin timp, a ajuns la multă înţelepciune. Apoi, atît de mult a sporit în învăţătura cărţii, pe cît era de trebuinţă bunului cîrmaci al corabiei lui Hristos şi păstorului celui iscusit al oilor celor cuvîntătoare. Deci, făcîndu-se desăvîrşit în cuvîntul învăţăturii, s-a arătat desăvîrşit şi în lucrul vieţii; de la prietenii deşarte şi de la vorbe nefolositoare cu totul se abătea şi a vorbi cu femeile sau a căuta cu ochii la faţa femeiască, foarte mult se ferea, căci fugind, se depărta de petrecerea împreună cu femeile.

Avînd adevărată înţelepciune şi minte curată, de-a pururea vedea pe Dumnezeu şi totdeauna zăbovea în sfintele biserici, după cum zice proorocul: Voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu. De multe ori, cîte o zi întreagă şi cîte o noapte, petrecînd în rugăciunile cele gînditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeiştilor cărţi, învăţa înţelegerea cea duhovnicească şi se îmbogăţea cu dumnezeieştile daruri ale Sfîntului Duh, cu care se pregătea pe sine locaş vrednic, precum este scris: Voi sînteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi.

Deci tînărul cel îmbunătăţit şi curat, avînd în sine Duhul lui Dumnezeu, se arăta cu totul duhovnicesc, arzînd cu duhul şi slujind Domnului cu frică, încît nu se vedea la dînsul nici un fel de nărav tineresc, ci numai obiceiurile omului bătrîn pentru care tuturor s-a făcut minunat şi slăvit. Căci precum omul cel bătrîn, dacă are obiceiul celor tineri, este luat în rîs de toţi, tot aşa şi tînărul, dacă are năravul bărbatului celui bătrîn, se cinsteşte de toţi cu mirare; pentru că sînt nepotrivite tinereţile pentru bătrîneţe, dar cinstite şi frumoase sînt bătrîneţile în tinereţe.

Fericitul Nicolae avea un unchi episcop cu acelaşi nume ca şi dînsul. Unchiul său, văzînd pe nepot sporind în viaţă cu fapte bune şi cu totul înstrăinîndu-se de lume, a sfătuit pe părinţii lui să-l dea să slujească lui Dumnezeu. Iar ei nu s-au lepădat a dărui pe fiul lor Domnului, pe care ei l-au primit ca pe un dar de la dînsul. Pentru că scrie în cărţile cele vechi pentru dînşii, cum că fiind neroditori şi deznădăjduindu-se de a mai avea copii, cu multe rugăciuni, cu lacrimi şi cu multe milostenii au cerut de la Dumnezeu pe acest fiu; iar ei l-au dat în dar Celui ce l-a dăruit pe dînsul.

Primind episcopul pe “tînărul bătrîn”, care avea înţelepciunea ca o cărunteţe şi viaţa cea mai curată, l-a suit pe treptele cele sfinţite ale preoţiei, iar cînd s-a hirotonisit, episcopul întorcîndu-se către poporul care era în biserică şi umplîndu-se de Duhul Sfînt, a proorocit zicînd: “Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pămîntului, arătîndu-se către cei întristaţi ca o milostivă mîngîiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea buneicredinţe îi va aduce pe dînşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sînt în nevoi”. Această proorocire s-a împlinit mai pe urmă, precum vom arăta în istorisirea ce o vom face.

Deci, primind Sfîntul Nicolae asupra sa treapta preoţiei, adăuga osteneală la osteneală, petrecînd în post şi în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor sîrguindu-se a urma celor fără de trupuri. Astfel, vieţuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufletească şi se arăta vrednic de cîrmuirea Bisericii.

În acea vreme unchiul său, episcopul Nicolae, vrînd a se duce în Palestina ca să se închine acolo sfintelor locuri, a încredinţat toată cîrmuirea bisericii nepotului său. Deci acesta, împlinind locul aceluia, avea toată purtarea de grijă pentru rînduiala bisericilor, ca şi episcopul unchiul său. În acea vreme, părinţii fericitului, părăsind această viaţă vremelnică, s-au mutat la cea veşnică, iar Sfîntul Nicolae, rămînînd moştenitorul averii lor, a împărţit-o celor săraci. Pentru că nu se uita la bogăţia ce curge alăturea, nici se îngrijea pentru înmulţirea ei; ci, lepădîndu-se de toate poftele lumeşti, se sîrguia cu toată osîrdia a se uni cu Dumnezeu, către care grăia: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; către Tine sînt aruncat din pîntecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu. Deci mîna lui era întinsă către săraci, ca un rîu cu apă multă ce curge cu îndestulare.

Pentru ca multele lui milostenii să fie mai cu lesnire cunoscute, să arătăm una şi anume: Era un bărbat în cetatea aceea, dintre cei slăviţi şi bogaţi, care mai pe urmă a rămas sărac şi neslăvit, căci viaţa veacului acestuia este nestatornică. Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase şi acum, fiind lipsit de toate cele de trebuinţă, nu avea nici hrană, nici îmbrăcăminte şi cugeta să-şi dea fetele sale spre desfrînare, iar casa sa să o facă casă necurată, pentru sărăcia lui cea mare, ca doar astfel să aibă ceva de folos şi să cîştige pentru el şi fetele sale îmbrăcăminte şi hrană. Vai, în ce fel de gînduri necuvioase alungă pe om sărăcia cea mare! Deci bătrînul acela fiind în astfel de cugete rele şi gîndul său cel rău vrînd acum a-l aduce cu ticăloşie în fapt, Dumnezeu Care nu voieşte a vedea în pierzare firea omenească, ci cu iubire de oameni, se pleacă spre nevoile noastre, a pus bunătate în inima plăcutului Său, Sfîntul Nicolae şi l-a trimis spre ajutor către bărbatul care era să piară cu sufletul, prin însuflare tainică, mîngîind pe cel ce era în sărăcie şi scăpîndu-l din căderea păcatului.

Deci, auzind Sfîntul Nicolae de lipsa cea mare a bărbatului aceluia şi prin dumnezeiască descoperire înştiinţîndu-se de cugetarea lui cea rea, i-a părut foarte rău pentru dînsul şi a cugetat ca astfel cu mîna sa cea făcătoare de bine, să-l răpească împreună cu fetele sale ca din foc de la sărăcie şi de la păcat. Însă n-a vrut să fie de faţă cu bărbatul acela, ca să-i spună despre facerea sa de bine, ci, în taină a cugetat să-i dea aceluia milostenia sa cu îndurare. Şi aceasta vrea s-o facă pentru două pricini: întîi ca să scape de slava omenească, pentru că ţinea seama de ce zicea Evanghelia: Luaţi aminte, să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor; şi, al doilea, ca şi pe bărbatul acela, care odinioară era bogat iar acum ajunsese în mare sărăcie, să nu-l ruşineze, căci ştia că sînt grele unele ca acestea, celor ce din bogăţie şi din slavă cad în sărăcie, fiindcă se ruşinează sufletele acelora, aducîndu-le aminte de bogăţia cea mai dinainte. Pentru aceasta, a gîndit a face aşa, după cuvîntul lui Hristos: Să nu ştie stînga ta, ce face drepta ta. Căci atît de mult fugea de slava omenească, încît chiar de acela căruia îi făcea bine se sîrguia a se tăinui pe sine.

Aşadar, luînd o legătură mare de galbeni, a mers în miezul nopţii la casa acelui bărbat şi, aruncînd-o înăuntru pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa. Dimineaţă, sculîndu-se bărbatul şi aflînd legătura, a dezlegat-o şi văzînd galbenii s-a înspăimîntat, căci socotea că este vreo nălucire, temîndu-se ca nu cumva aurul ce vedea să fie vreo înşelăciune, de vreme ce nu aştepta de la nimeni şi de nicăieri vreun făcător de bine. Drept aceea, întorcînd galbenii cu vîrful degetului, privea cu dinadinsul şi cunoscînd că este adevărat, se veselea şi se minuna, iar de bucurie, plîngea cu lacrimi fierbinţi şi, cugetînd mult în sine cine i-ar fi făcut lui o asemenea facere de bine, nu se dumirea. Deci, socotind a fi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îi mulţumea neîncetat, dînd laudă Domnului Celui ce se îngrijeşte de toţi. Apoi îndată pe una din fetele sale, pe cea mai mare, a măritat-o după un bărbat şi i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei.

Despre aceasta înştiinţîndu-se minunatul Nicolae, că a făcut după voia lui, bărbatul acela, i-a părut bine. Şi iarăşi se arăta gata a face aceeaşi milă cu a două fiică a bătrînului, sîrguindu-se a păzi şi pe fecioara aceasta prin nunta legiuită de păcatul cel fărădelege. Deci, pregăti şi altă legătură de galbeni, asemenea cu cealaltă şi, peste noapte, ferindu-se de toţi, a aruncat-o pe aceeaşi fereastră, în casa bătînului aceluia.

Dimineaţă, sculîndu-se acel om sărac, a găsit iarăşi aur, asemenea ca întîia oară. Apoi a început a se minuna şi de acela şi, căzînd cu faţa la pămînt, cu lacrimi fierbinţi mulţumea, zicînd: “Dumnezeule, voitorul milei şi chivernisitorul mîntuirii noastre, care mai întîi m-ai răscumpărat cu Sîngele Tău şi acum casa mea şi pe fiicele mele izbăvindu-ne prin aur din cursa celui rău, Însuţi arată-mi pe cel ce slujeşte voii Tale celei milostive şi bunătăţii Tale celei iubitoare de oameni. Arată-mi pe îngerul Tău cel pămîntesc, pe cel ce ne păzeşte pe noi de pierderea păcatului, ca să ştiu cine este unul ca acela, care ne scoate pe noi din sărăcia ce ne întristează şi care ne izbăveşte de gîndurile cele rele, că iată, după mila Ta, Doamne, cu îndurarea cea făcută în taină, cu mîna plăcutului al Tău, voi da şi pe a doua fiică a mea cu nuntă legiuită după bărbat şi aşa voi scăpa de cursele diavolului, care vrea prin cîştig necurat să-mi aducă mare pierdere.

Apoi bărbatul acela, rugîndu-se Domnului şi mulţumind bunătăţii Lui, a făcut nuntă şi fiicei sale de a doua, avînd nădejde în Dumnezeu – căci neîndoită nădejde şi-a pus în El – cum că va purta grijă şi pentru a treia fiică a lui şi-i va da şi acesteia să aibă vieţuitor iubit, după lege, trimiţîndu-i iarăşi aur din destul, tot cu acea mînă făcătoare de bine. De aceea, nu dormea noaptea străjuind, ca să poată simţi pe făcătorul de bine şi să se învrednicească a vedea de unde îi aduce aurul acela. Şi iată, nu după multă vreme, a sosit cel aşteptat. Căci a venit şi a treia oară plăcutul lui Hristos, Nicolae şi, ajungînd la locul cel obişnuit, tot aşa a aruncat o legătură de galbeni pe aceeaşi fereastră şi îndată s-a întors la casa sa. Tatăl fecioarelor găsind aurul aruncat pe fereastră, a alergat îndată cît putea în urma celui ce se întorcea la casa sa, pe care, ajungîndu-l şi cunoscîndu-l cine este – căci sfîntul nu era necunoscut pentru fapta lui cea bună şi pentru neamul lui cel luminat -, a căzut la picioarele lui, sărutîndu-le şi numindu-l izbăvitor, ajutător şi mîntuitor sufletelor, celor ce ajunseseră întru pierderea cea mai de pe urmă. Apoi zise: “De nu m-ar fi ridicat pe mine Domnul cel mare întru milă, prin îndurările tale, de mult aş fi pierit eu, ticălosul tată, împreună cu fiicele mele, prin căderea în focul Sodomei, vai mie! Şi iată, acum prin tine sîntem mîntuiţi din amara cădere în păcat”. Acestea şi mai multe grăia cu lacrimi către sfînt. Iar el abia l-a ridicat pe picioare şi cu jurămînt a zis aceluia, că în toată viaţa lui să nu spună nimănui ceea ce s-a făcut. Apoi sfîntul, spunînd multe spre folosul omului aceluia l-a trimis la casa sa.

Iată una din faptele cele multe ale milostivirii ale Sfîntului Nicolae, ce s-a povestit aici, ca să cunoască oricine cît era de milostiv către cei săraci. De s-ar fi povestit milele lui una cîte una şi cîte îndurări a arătat către cei săraci, pe cîţi flămînzi a hrănit, pe cîţi goi a îmbrăcat şi pe cîţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti.

După aceasta Cuviosul Părinte Nicolae a voit a se duce în Palestina, spre a vedea Sfintele Locuri şi a se închina acolo, unde a umblat trupeşte Domnul nostru Iisus Hristos, cu prea curatele Sale picioare. Deci, plutind corăbierii împrejurul Egiptului şi neştiind ce avea să li se întîmple, Sfîntul Nicolae, care era împreună cu dînşii, vedea mai bine că are să fie întuneric, vifor şi lovire de vînturi cumplite. Apoi le spuse că, mai înainte a văzut pe vicleanul vrăjmaş intrînd în corabie, vrînd să o scufunde împreună cu oamenii. După aceea a năvălit asupra lor o furtună mare, fără veste şi ridicîndu-se un nor, s-a făcut vifor pe mare. Iar cei ce pluteau s-au temut foarte mult de groaza morţii şi rugau pe Sfîntul Nicolae să le ajute şi să-i izbăvească de nevoia cea fără de veste ce căzuse asupra lor zicînd: “Sfinte al lui Dumnezeu, de nu ne vei ajuta cu rugăciunile tale către Dumnezeu, îndată ne vom cufunda în această adîncime şi vom pieri”. Iar el, zicîndu-le să îndrăznească şi să-şi pună nădejdea în Dumnezeu şi fără îndoială să aştepte grabnică izbăvire, însuşi a început cu sîrguinţă a se ruga către Domnul. Şi îndată s-a liniştit marea şi toată groaza s-a prefăcut în bucurie, iar ei, trecînd necazul, s-au bucurat mult şi au mulţumit lui Dumnezeu şi plăcutului său, Sfîntului Nicolae şi foarte mult se minunau de proorocirea furtunii şi de scăparea nevoii.

Tot atunci, unul din corăbieri s-a suit în vîrful catargului, precum este obiceiul celor ce îndreptează corabia, şi, cînd era să coboare de acolo, a alunecat de sus şi a căzut în mijlocul corăbiei, zăcînd fără suflet. Iar Sfîntul Nicolae, mai înainte de a-l chema în ajutor, l-a înviat cu rugăciunea pe acel om şi, nu ca pe un mort, ci ca pe cel cuprins de somn, l-a sculat şi l-a dat viu corăbierilor. Apoi, ridicînd toate pînzele şi fiind vînt cu bună sporire, au plutit în linişte şi au sosit la limanul Alexandriei, unde plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Nicolae, a tămăduit pe mulţi bolnavi. Izgonind diavolii din oameni şi pe mulţi necăjiţi mîngîind, a pornit iarăşi pe cale spre Palestina şi ajungînd la Sfînta Cetate a Ierusalimului, s-a suit la Golgota, unde Hristos Dumnezeu a lucrat mîntuirea neamului omenesc, întinzîndu-Şi pe Cruce prea curatele Sale mîini. Acolo a înălţat fierbinţi rugăciuni din inima sa, care ardea de dragoste, dînd mulţumire Mîntuitorului nostru. Apoi, a înconjurat toate sfintele locuri, făcînd multe închinăciuni pretudindeni. Iar cînd era să intre noaptea în sfînta biserică la rugăciune şi uşile erau închise, s-au deschis singure, dînd intrare aceluia, căruia, chiar porţile cereşti îi erau deschise.

Zăbovind în Ierusalim vreme îndelungată, se pregătea a merge în pustie, dar, printr-un glas dumnezeiesc de sus, a fost sfătuit să se întoarcă în patria sa. Pentru că Dumnezeu, Cel ce toate le rînduieşte spre folosul sufletelor noastre, nu vrea să fie ascunsă sub obrocul pustiei acea făclie, pe care o pregătise să fie pusă în sfeşnicul mitropoliei din Lichia. Deci, aflînd o corabie, s-a tocmit cu corăbierii să-l ducă în patria sa.

Aceştia au gîndit însă să facă lucrul cu vicleşug, adică să îndrepteze corabia lor în altă parte, nu spre Lichia. După ce s-a aşezat în corabie, plecînd de la mal, Sfîntul Nicolae a văzut că corabia nu pluteşte spre patria sa. Atunci degrabă a căzut la picioarele corăbierilor şi-i ruga să îndrepteze calea spre Lichia, dar ei, nebăgîndu-l în seamă, mergeau în partea unde gîndeau ei, neştiind că Dumnezeu nu va lăsa pe plăcutul Său să fie în mîhnire. Deci, suflînd un vifor împotrivă, a întors corabia în altă parte şi degrabă a dus-o în Lichia, iar pe corăbieri îi îngrozea cu nevoia cea mai mare. Aşa Sfîntul Nicolae, cu puterea lui Dumnezeu fiind dus pe mare, a sosit în patria sa. El însă, fiind fără de răutate, n-a făcut nici un rău acelor vrăjmaşi, nici s-a pornit spre mînie şi nici măcar vreun cuvînt aspru nu le-a zis, ci cu binecuvîntare i-a liberat în părţile lor. Iar el a mers în mănăstirea pe care o zidise moşul său, episcopul Patarelor şi o numise Sfîntul Sion. Acolo, Sfîntul Nicolae s-a arătat foarte iubit tuturor fraţilor, care, cu mare dragoste, primindu-l ca pe îngerul lui Dumnezeu, se îndulceau de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate şi se foloseau de viaţa lui, cea întocmai ca a îngerilor şi urmau obiceiurile lui cele bune, cu care împodobise Dumnezeu pe credinciosul robul Său.

Aflînd Sfîntul Nicolae în această mănăstire viaţă liniştită şi loc mai lesnicios pentru gîndurile sale către Dumnezeu, ca un liman de linişte, nădăjduia ca şi cealaltă vreme a vieţii sale să o petreacă acolo. Dar Dumnezeu îi arăta calea, voind ca acea comoară bogată, a tuturor faptelor bune, cu care avea să se îmbogăţească toată lumea, să nu fie ascunsă, ca într-o ţarină acoperită de pămînt, într-o mănăstire deosebită şi într-o cameră mică închisă; ci să fie la vederea tuturor, ca prin acea comoară duhovnicească, să se facă neguţătorie duhovnicească, care pe multe suflete le va afla.

Astfel sfîntul, stînd odată la rugăciune, a auzit un glas de sus: “Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat”. Acest glas auzindu-l, Nicolae s-a spăimîntat şi cugeta întru sine: Ce voieşte glasul acela şi ce cere Domnul de la dînsul? Şi iarăşi auzi glas, spunîndu-i: “Nicolae, nu este aceasta holda pe care trebuie să Mi-o aduci roadă şi pe care o aştept de la tine; ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu”. Atunci Sfîntul Nicolae a cunoscut voia lui Dumnezeu, ca, lăsînd liniştea, să meargă să slujească la mîntuirea omenilor. Deci cugeta încotro se va duce: la patria sa, în cetatea Patara, la cunoscuţi, sau în altă parte. Dar, temîndu-se şi fugind de slava omenească cea deşartă, a gîndit să se ducă în altă cetate, unde nu-l va cunoaşte nimeni.

În acea latură a Lichiei este o cetate slăvită, care se numeşte Mira, mitropolia Lichiei. Deci, într-acea cetate a venit Sfîntul Nicolae, fiind condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, încît nimeni nu-l ştia. Acolo trăia ca unul din săraci, neavînd unde să-şi plece capul. El nu se ducea decît în casa Domnului, avînd liman numai pe Dumnezeu.

În acea vreme, s-a mutat la Dumnezeu arhiereul cetăţii Mira, Ioan arhiepiscopul şi mai întîi şezător pe scaun în toată ţara Lichiei. Atunci s-au adunat toţi episcopii ţării aceleia, în Mira, ca să aleagă un bărbat vrednic pentru acel scaun. Deci, fiind acolo bărbaţi cinstiţi şi cu bună înţelegere, erau nedumeriţi între ei, pe care să-l aleagă. Unii, fiind porniţi dîn rîvnă dumnezeiască, au zis că lucrul acela nu este al alegerii omeneşti, ci al rînduielii lui Dumnezeu. Deci se cuvine a se face rugăciune pentru aceasta, ca însuşi Domnul să arate cine este vrednic să primească o treaptă ca aceasta şi să fie păstor peste toată Lichia.

Toţi, ascultînd acel sfat bun, au făcut rugăciune cu sîrguinţă şi cu post. Iar Domnul, făcînd voia celor ce se tem de El şi ascultînd rugăciunea lor, a descoperit bunăvoirea Sa, unuia din episcopii aceia care era mai bătrîn, într-acest chip; stînd el la rugăciune, i s-a arătat un bărbat luminat, poruncindu-i să meargă de cu noapte şi să stea lîngă uşile bisericii şi să ia seama cine va intra mai înainte decît toţi în biserică, acela – zicea el – este îndemnat de Duhul Meu şi, luîndu-l cu cinste, să-l puneţi arhiepiscop. Iar numele bărbatului aceluia este Nicolae. Această vedenie dumnezeiască avînd-o episcopul acela şi auzind ceea ce i se poruncise în vedenie, a vestit celorlalţi episcopi, iar aceia, auzind, s-au îndemnat mai mult spre rugăciune, cu iubire de osteneală.

Atunci episcopul care a văzut descoperirea a stat la locul acela, unde i s-a poruncit în vedenie şi aştepta venirea bărbatului dorit. Deci, cînd a fost vremea Utreniei, Sfîntul Nicolae, îndemnat de Duh, a ajuns mai înainte decît toţi la biserică, pentru că avea obicei de se scula în miezul nopţii la rugăciune şi venea la începutul cîntării Utreniei, mai întîi decît toţi la biserică. Intrînd în pridvor, l-a luat episcopul care se învrednicise acelei vedenii şi i-a zis: “Cum te cheamă, fiule?” Dar el tăcea. Acela îl întreabă iarăşi. Sfîntul i-a răspuns cu blîndeţe: “Nicolae mă cheamă pe mine, stăpîne, robul sfinţiei tale”. Acel dumnezeiesc bărbat, care a auzit acel glas blînd, a priceput pe de o parte, după numele care i se spusese în vedenie, că se numeşte Nicolae; iar pe alta, prin smerenia lui, că sfîntul a răspuns cu blîndeţe. Deci a cunoscut că acela este cel pe care îl binevoieşte Dumnezeu a fi mitropolit al bisericii din Mira. Căci ştia spre cine caută Domnul, cum zice Scriptura: Pe cel blînd şi tăcut şi spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele. Atunci s-a bucurat foarte, ca şi cînd a descoperit o comoară ascunsă şi, îndată, luîndu-l de mînă i-a zis: “Urmeză-mă, fiule”. Deci l-a dus cu cinste la episcopi. Iar ei umplîndu-se de mulţumire dumnezeiască şi de mîngîiere duhovnicească pentru aflarea bărbatului celui de Dumnezeu arătat, l-au adus în mijlocul bisericii.

Străbătînd vestea aceasta pretutindeni, s-au adunat mai degrabă decît păsările, mulţime de oameni fără număr. Episcopul, care văzuse vedenia, a zis cu glas mare către toţi: “Primiţi, fraţilor, pe păstorul vostru, pe care vi l-a ales vouă Duhul Sfînt şi căruia i-a încredinţat desăvîrşit povăţuirea sufletelor voastre; pe care nu alegerea omenească, ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici. Iată acum avem pe cel pe care l-am dorit şi căutat, l-am aflat şi l-am primit. Deci, prin acesta fiind bine povăţuiţi, nu vom cădea din nădejde, ca, astfel, să stăm bine înaintea lui Dumnezeu în ziua arătării Lui şi a descoperirii.

Poporul dădea mulţumire lui Dumnezeu şi se bucura, dar Sfîntul Nicolae se lepăda a primi acea treaptă, nesuferind lauda omenească. Însă, fiind rugat de tot soborul cel sfinţit şi de cel mirenesc, chiar fără voia lui l-au ridicat pe scaunul arhieresc, căci printr-o vedenie dumnezeiască a fost îndemnat la aceasta, pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului. Despre această vedenie Sfîntul Metodie, patriarhul Constantinopolului, scria astfel: “Într-o noapte, Sfîntul Nicolae a văzut pe Mîntuitorul nostru întru slavă, stînd aproape de dînsul şi dîndu-i Sfînta Evanghelie, care era împodobită cu aur şi cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu, punînd pe umerii lui omofor arhieresc”. După vedenia aceea trecînd puţine zile şi răposînd Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăţi.

De acea vedenie aducîndu-şi aminte Sfîntul Nicolae şi văzînd bunăvoirea lui Dumnezeu, încă şi rugăciunile soborului netrecîndu-le cu vederea, a primit păstoria Lichiei. Iar sfinţita adunare a episcopilor, împreună cu clericii, săvîrşind toate cele ce se cuvin sfinţirii sale, a făcut praznic de bucurie, veselindu-se de păstorul lor, cel dat de Dumnezeu, de arhiereul lui Hristos, Nicolae. Astfel, Biserica lui Dumnezeu a primit pe făclia cea luminată, care n-a fost pusă la o parte, nici ascunsă sub obroc, ci stînd la locul cel cuviincios, în sfeşnicul arhieriei şi al păstoriei, unde strălucea luminos, drept îndreptînd cuvîntul adevărului şi toate poruncile cele dreptcredincioase, sănătos cugetîndu-le şi învăţîndu-le.

Chiar de la începutul păstoriei sale, plăcutul lui Dumnezeu grăia în sine astfel: “O! Nicolae, pentru această dregătorie şi pentru acest loc, trebuie alte obiceiuri; deci de acum să nu mai vieţuieşti ţie, ci altora”. Apoi, vrînd a învăţa pe oile sale faptele cele bune, nu-şi mai ascundea viaţa sa cea cu fapte bune, ca mai înainte. Căci mai înainte, numai unul Dumnezeu îi ştia viaţa, slujindu-I în taină. Iar după ce s-a făcut arhiereu, era arătată tuturor vieţuirea lui, nu pentru mărire deşartă, ci pentru folosul şi înmulţirea slavei lui Dumnezeu, încît s-au împlinit cele scrise în Evanghelie: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzînd faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Sfîntul Nicolae era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune şi model credincioşilor, după cum zice Apostolul: “Cu cuvîntul, cu viaţa, cu dragostea, cu credinţa, cu duhul şi cu curăţia”. Apoi era blînd, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngîmfare. Hainele lui erau simple şi hrana pustnicească pe care o gusta totdeauna numai o dată pe zi şi aceea seara. Toată ziua, se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultînd nevoile celor ce veneau la dînsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toţi şi apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mîngîietor celor ce plîngeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine. Apoi, şi-a cîştigat spre ajutor în ostenelile sale cele păstoreşti şi pentru îndreptarea Bisericii, pe doi sfetnici cu fapte bune şi cu bună înţelegere, cinstiţi cu treapta preoţiei, adică pe Pavel de la Rodos şi pe Teodor Ascalonitul, bărbaţi cunoscuţi de toată Grecia.

Astfel, bine păştea turma cea încredinţată lui, a oilor lui Hristos cele cuvîntătoare. Iar ochiul cel zavistnic al diavolului celui viclean, care niciodată nu încetează a ridica război asupra robilor lui Dumnezeu, nerăbdînd a vedea credinţa cea bună înflorind în oameni, a ridicat prigoană asupra Bisericii lui Hristos, prin păgînii împăraţi ai Romei, Diocliţian şi Maximian. De la ei a ieşit atunci poruncă prin toată lumea, ca toţi credincioşii să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliţi, cu chinuri, prin temniţe şi cu munci grele, apoi, în sfîrşit, cu moarte silnică să fie pedepsiţi.

Un asemenea vifor pustiitor degrabă a ajuns şi pînă în cetatea Mira, dus fiind de doritorii păgînătăţii celei întunecate. Iar fericitul Nicolae, în cetatea aceea fiind căpetenie a tuturor creştinilor, cu limbă slobodă propovăduia credinţa cea bună a lui Hristos şi se arăta gata a pătimi pentru El. Pentru aceea a fost prins de muncitorii păgîni şi băgat în temniţă, dimpreună cu mulţi creştini. Petrecînd aici multă vreme, a pătimit multe rele, răbdînd foame, sete şi strîmtorarea temniţei. Pe cei împreună legaţi îi hrănea cu cuvîntul lui Dumnezeu şi-i adăpa cu apele cele dulci ale bunei credinţe, sporind într-înşii credinţa în Hristos Dumnezeu şi punînd picioarele acelora pe temelia cea nezdrobită. Apoi, întărindu-i întru mărturisirea lui Hristos, îi îndemna cu osîrdie a pătimi pentru adevăr.

După aceea, iarăşi s-a dăruit pace creştinilor şi ca soarele după norii cei întunecaţi, aşa a strălucit dreapta credinţă sau ca o răcoreală ce vine după furtună. Căci, căutînd Hristos cu dragoste de oameni asupra moştenirii Sale, a pierdut stăpînirea păgînilor, izgonind de la împărăţie pe Diocliţian şi Maximian; iar cu dînşii a izgonit pe cei ce slujeau păgînătăţii elineşti şi a ridicat poporului său corn de mîntuire, prin arătarea Crucii marelui împărat Constantin, căruia i-a încredinţat stăpînirea Romei.

Constantin, cunoscînd pe Unul Dumnezeu şi punîndu-şi nădejdea în El, a biruit pe toţi potrivnicii săi cu puterea Sfintei Cruci şi a pierdut nădejdea cea deşartă, a celor ce împărăţiseră mai înainte, poruncind să risipească capiştile idolilor şi să zidească biserici creştine; iar pe cei ce erau închişi în temniţe pentru Hristos, i-a liberat şi cu mari laude i-a cinstit ca pe nişte eroi; şi toţi mărturisitorii lui Hristos s-au întors în patria lor.

Atunci şi cetatea Mirelor a primit iarăşi pe păstorul său, pe acest mare arhiereu Nicolae, mucenic cu voia şi fără sînge încununat. Acesta, avînd darul lui Dumnezeu într-însul, vindeca patimile şi neputinţele oamenilor, nu numai ale celor credincioşi, ci şi ale celor necredincioşi. Deci, pentru darul cel mare al lui Dumnezeu care petrecea într-însul, multora s-a făcut slăvit, minunat şi foarte iubit; căci strălucea cu curăţia inimii şi era împodobit cu toate darurile lui Dumnezeu, slujind Domnului său în cuvioşie şi dreptate.

Pe atunci erau încă multe capişti idoleşti, în care poporul păgîn slujea cu dragoste diavolească şi nu puţin popor pierea din cetatea Mirelor. Dar dumnezeiescul arhiereu, aprinzîndu-se cu rîvnă, a străbătut toate locurile acelea, risipind capiştile idoleşti, iar pe turma sa curăţind-o de necurăţiile diavoleşti. Sfîntul Nicolae, luptîndu-se asupra duhurilor celor viclene, a venit şi asupra capiştei Artemidei, care fiind locaş al idolilor, era mare şi foarte împodobită. Pornirea sfîntului era îndreptată mai mult asupra idolilor decît asupra necuratei capişti, pe care a dărîmat-o pînă la temelie, iar zidirea cea înaltă a risipit-o pînă la pămînt; atunci duhurile cele viclene, neputînd nicidecum răbda venirea sfîntului, scoteau glasuri de plîngere, strigînd foarte tare, căci erau biruite şi izgonite din locul lor, prin arma rugăciunilor nebiruitului ostaş Nicolae, arhiereul lui Hristos.

După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin, vrînd să întărească credinţa în Hristos Dumnezeu, a poruncit să se ţină soborul a toată lumea în cetatea Niceii. Acolo adunîndu-se Sfinţii Părinţi, au propovăduit luminat dreapta credinţă, iar pe Arie, rău cugetătorul şi semănătorul de neghină, împreună cu eresul lui, l-a dat anatemei. Apoi pe Fiul lui Dumnezeu întocmai de o cinste şi de o fiinţă cu Tatăl mărturisindu-L, a dat pace dumnezeieştii şi apostoleştii Biserici.

Atunci şi minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi împreună cu Sfinţii Părinţi a arătat dogmele credinţei celei drepte şi tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverinţă.

Despre dînsul povesteşte unul dintre istorici, că, aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască ca al doilea Ilie, a îndrăznit în mijlocul soborului a ruşina pe Arie, nu numai cu cuvîntul, ci şi cu fapta, lovindu-l pe Arie peste faţă. De acest lucru, s-au întristat Sfinţii Părinţi şi, pentru aceea a luat de la dînsul semnele cele arhiereşti. Iar Domnul nostru Iisus Hristos şi Preabinecuvîntata lui Maică, privind din înălţime la nevoinţele Sfîntului Nicolae, au binevoit spre fapta lui cea cu îndrăzneală şi au lăudat rîvna lui cea dumnezeiască. Aceeaşi vedenie a avut şi oarecare din Sfinţii Părinţi cei mai vrednici, precum însuşi Sfîntul Nicolae a văzut mai înainte de alegerea sa la arhierie, adică, stînd de o parte a lui, Hristos Domnul cu Evanghelia, iar de altă parte Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu cu omoforul, au dat înapoi cele luate de la dînsul, cunoscînd din aceea că a fost plăcută lui Dumnezeu acea îndrăzneală a sfîntului. Deci, părinţii au tăcut şi ca pe un plăcut al lui Dumnezeu, foarte mult l-au cinstit.

Întorcîndu-se Sfîntul Nicolae de la sobor, a venit la turma sa aducînd pace, binecuvîntare şi învăţătură sănătoasă la toată mulţimea poporului, cu gura sa cea de miere izvorîtoare. Apoi pe turma cea nesănătoasă şi străină a tăiat-o din rădăcină şi pe ereticii cei împietriţi şi nesimţitori, care îmbătrîniseră în răutate, mustrîndu-i, i-a izgonit de la turma lui Hristos, ca un lucrător de pămînt înţelept, care curăţă toate cele ce sînt pe arie şi în teasc, iar pe cele mai bune le alege, apoi pleava o scutură.

Astfel preaînţeleptul lucrător al ariei lui Hristos, Sfîntul Nicolae, umplea cu roduri bune hambarul cel duhovnicesc, iar pleava vicleşugului nălucitor şi ereticesc o vîntura şi o lepăda departe de grîul Domnului. Pentru această pricină Sfînta Biserică îl numeşte lopată care vîntura învăţăturile lui Arie ca pleava. El era cu adevărat lumina lumii şi sarea pămîntului, de vreme ce viaţa lui era luminată şi cuvîntul lui dres cu sarea înţelepciunii. Căci avea bunul păstor mare purtare de grijă pentru turma sa în nevoile ce i se întîmplau, nu numai cu păşunea cea duhovnicească hrănind-o pe dînsa, ci şi de hrana cea trupească purta grijă.

Altă dată, întîmplîndu-se în ţara Lichiei foamete mare şi cetatea Mirelor lipsindu-se de tot felul de hrană, iar poporul fiind în mare lipsă, arhiereul lui Dumnezeu, milostivindu-se spre poporul cel sărac care pierea de foame, s-a arătat noaptea în somn unui neguţător din Italia, care umpluse o corabie cu grîu, vrînd să meargă cu ea în altă ţară şi dîndu-i trei galbeni arvună, i-a poruncit să meargă în cetatea Mira şi acolo să-şi vîndă grîul cu preţ. Deşteptîndu-se neguţătorul din somn şi aflînd în mîna sa trei galbeni, s-a înspăimîntat, minunîndu-se de un vis ca acela.

Pentru minunea aceea nu s-a arătat neguţătorul neascultător, spre a face ceea ce i s-a poruncit. Ci, s-a pogorît în cetatea Mira şi a vîndut grîul celor ce erau într-însa, netăinuind arătarea Sfîntului Nicolae, ce i s-a făcut lui în somn. Iar cetăţenii, aflînd mîngîiere în acea foamete şi auzind cele istorisite, au dat slavă şi mulţumire lui Dumnezeu şi fericeau pe marele arhiereu Nicolae, pe hrănitorul lor cel minunat.

În vremea aceea, s-a făcut o tulburare în Frigia cea mare, de care auzind împăratul Constantin a trimis trei voievozi împreună cu ostaşii cei ce erau sub dînşii să liniştească acea tulburare. Iar numele voievozilor sînt acestea: Nepotian, Ursul şi Erpilion. Aceştia, cu multă sîrguinţă, plecînd din Constantinopol au venit în oarecare liman al eparhiei Lichiei, care se numeşte malul Andrian, unde era o cetate. Şi de vreme ce nu le da mîna să meargă, pentru că marea era învolburată, aşteptau la limanul acela liniştirea mării. Atunci, unul din ostaşi ieşind din corabie ca să cumpere cele de trebuinţă, lua cele străine cu sila, precum este obiceiul ostaşilor. Adeseori făcînd acestea, făceau pagubă celor ce vieţuiau acolo. Pentru această pricină s-a făcut gîlceavă şi tulburare, ba şi război era să se facă din amîndouă părţile, la locul ce se numea Placomata.

Înştiinţîndu-se de aceasta, Sfîntul Nicolae nu s-a lenevit a merge singur către ţărmul acela şi în cetate, ca să potolească cearta dintre dînşii. Apoi, îndată, toată cetatea şi voievozii, auzind de venirea sfîntului, i-au ieşit în întîmpinare şi s-au închinat lui. Sfîntul a întrebat pe voievozi de unde sînt şi unde merg? Ei au zis că sînt trimişi de împărat în Frigia să potolească tulburarea ce s-a făcut acolo. Sfîntul i-a sfătuit să dea învăţătură ostaşilor lor ca să nu facă supărare poporului. Apoi, luînd pe voievozi în cetate, i-a ospătat cu dragoste. Iar ei, certînd pe ostaşi, au potolit tulburarea şi s-au învrednicit de binecuvîntarea sfîntului.

Făcîndu-se aceasta, au venit oarecari cetăţeni din Mira, care, plîngînd cu lacrimi şi căzînd la picioarele sfîntului, cereau ajutor pentru nişte oameni osîndiţi fără de vină. Ei spuneau cu mîhnire, că, nefiind sfîntul acolo, a venit Eustatie ighemonul şi, umplîndu-şi mîinile cu bani de la oarecari oameni răi, a osîndit la moarte pe trei bărbaţi din cetatea lor, care n-au greşit nimic, “de care lucru toată cetatea se mîhneşte şi plînge, aşteptînd întoarcerea ta, stăpîne; că de ai fi fost tu acasă, n-ar fi îndrăznit ighemonul a face o judecată aşa nedreaptă”.

Arhiereul lui Dumnezeu, auzind unele ca acestea, s-a mîhnit cu sufletul şi, luînd împreună cu dînsul pe voievozi, îndată a plecat. Ajungînd la locul ce se numeşte Leu, au întîlnit pe nişte oameni venind şi i-au întrebat dacă ştiu ceva de acei trei bărbaţi care sînt osîndiţi la moarte. Ei au zis către dînsul: “I-am lăsat în cîmpul lui Castor şi al lui Polux, fiind aduşi acolo ca să-i taie”. Atunci sfîntul s-a îndreptat în grabă la locul acela, sîrguindu-se a ajunge mai înainte de uciderea cea nevinovată a acelora. Ajungînd la locul acela, a văzut popor mult stînd acolo şi pe cei trei bărbaţi osîndiţi, avînd mîinile legate şi feţele acoperite şi plecate la pămînt şi cu grumazii goi, aşteptînd desăvîrşita tăiere. Atunci a văzut pe gealat scoţînd sabia spre a-i ucide, arătîndu-se tulburat şi cu chip sălbatic, pentru care motiv acea privelişte era tuturor înfricoşată şi de plîngere. Atunci, arhiereul lui Hristos, tulburîndu-se în suflet, a intrat cu îndrăzneală prin popor şi, apucînd sabia din mîna gealatului, a aruncat-o la pămînt, netemîndu-se de nimic, iar pe bărbaţi i-a dezlegat din legături.

Toate acestea le făcea sfîntul cu mare îndrăzneală şi nu era nimeni care să-l oprească; căci cuvîntul lui era cu stăpînire şi lucrul său cu putere dumnezeiască, fiind mare înaintea lui Dumnezeu şi a tot poporul. Acei trei bărbaţi, izbăviţi de moarte, văzîndu-se întorşi din ghearele morţii către viaţă, plîngeau de bucurie cu lacrimi fierbinţi şi strigau cu mulţumire toţi cei ce se adunaseră acolo. Apoi a venit şi ighemonul Eustatie, iar plăcutul lui Dumnezeu l-a trecut cu vederea şi, cînd se apropia de el, îi întorcea faţa, iar cînd cădea la picioarele lui, nu-l primea. Zicea sfîntul că-l va spune la împărat şi va ruga pe Dumnezeu spre a-l pedepsi; apoi, cu desăvîrşite munci îl îngrozea foarte, ca pe unul care nu-şi ocîrmuieşte cu dreptate stăpînirea. Iar el, fiind mustrat de conştiinţă şi înfricoşat de îngrozirea sfîntului, cu lacrimi cerea milă şi se ruga din tot sufletul, căindu-se pentru nedreptatea sa, căutînd să se împace cu marele părinte Nicolae. Vina o arunca asupra lui Simonit şi a lui Eudoxie, cei mai de frunte ai cetăţii, dar minciuna nu putea să se tăinuiască, pentru că sfîntul ştia cu dinadinsul că, fiind mituit cu aur, a osîndit la moarte pe cei nevinovaţi şi tot poporul dădea mare mulţumire Sfîntului părinte Nicolae. Abia fiind îmblînzit plăcutul lui Hristos, a iertat pe ighemon, fiindcă acum singur, cu smerenie şi cu multe lacrimi, mărturisea greşeala sa şi nu mai arunca pe altcineva.

Voievozii cei mai sus pomeniţi, împreună cu cei ce veniseră cu dînşii, văzînd toate cele ce s-au petrecut, s-au minunat de rîvna şi de bunătatea marelui arhiereu al lui Dumnezeu. Apoi, învrednicindu-se de sfintele lui rugăciuni şi, primind binecuvîntarea sa ca pe un dar, s-au dus în Frigia ca să împlinească porunca împăratului. Deci, mergînd acolo, au alinat tulburarea ce era şi săvîrşind toate cele poruncite lor de împăratul, s-au întors cu bucurie în Vizantia şi au avut cinste şi multă laudă de la împărat şi de la toţi dregătorii. De atunci, pentru slava lor cea mare, petreceau în palat, unde au şi fost învredniciţi a fi în sfatul împărătesc. Dar ochii cei zavistnici şi vicleni ai oamenilor răi, neputînd a-i vedea într-o mărire ca aceea, s-au pornit spre răutate şi vrăjmăşie.

De aceea, împletind cei răi sfat viclean, s-au apropiat de Avlavie, eparhul cetăţii, urzind cumplite clevetiri asupra bărbaţilor acestora şi zicînd: “N-au sfătuit bine voievozii, nici nu va fi bun sfîrşitul sfatului lor, că ei încep lucruri noi, care acum au intrat în urechile noastre şi meşteşugesc cele viclene asupra împăratului”. Astfel, clevetind asupra lor, mulţime de aur au dat eparhului şi au dus acea clevetire şi în urechile împăratului. Auzind, împăratul îndată a poruncit, ca, fără altă întrebare, să-i arunce în temniţă pe cei trei voievozi, ca să nu fugă pe ascuns şi să săvîrşească sfatul lor cel rău. Deci voievozii erau în legături şi în temniţă, neştiind pentru ce sînt aruncaţi acolo, că nu se ştiau a fi vinovaţi cu nimic.

Trecînd puţină vreme, clevetitorii s-au temut ca nu cumva să se vădească clevetirea lor cea mincinoasă şi să iasă la iveală răutatea lor, încît să se întoarcă asupra lor toată nevoia. Pentru aceea, cu multe rugăciuni s-au apropiat de eparh, sfătuindu-l să nu lase mai multă vreme în viaţă pe acei bărbaţi, ci degrabă să facă judecată de moarte, după hotărîrea cea dintîi. Iar eparhul, care se îndulcise cu iubirea de aur, auzind acestea a pus sfîrşit făgăduinţei. Deci, îndată s-a dus la împărat cu faţă mîhnită şi cu chip posomorît, ca un vestitor de rău, vrînd a se arăta că se îngrijeşte mult pentru viaţa împăratului şi cu credinţă se sîrguieşte pentru dînsul. Apoi a început, în felurite chipuri, a-l înşela cu cuvinte viclene şi meşteşugite, pornindu-l spre mînie asupra celor nevinovaţi şi zicînd: “Nici unul din cei ce stau în temniţă nu vor a se pocăi, împărate, ci, petrecînd în cel dintîi gînd rău, nu încetează a cugeta vicleşug şi a gîndi asupra ta cu răutate. Deci, porunceşte mai iute să-i omoare, ca nu cumva apucînd ei înainte, să săvîrşească răutatea pe care au pornit-o asupra ta, astfel vor ajunge la sfîrşit scopurile lor cele rele”.

Cu aceste cuvinte fiind tulburat împăratul, a osîndit la moarte pe cei nevinovaţi; dar fiind seară, s-a amînat uciderea lor pînă a doua zi dimineaţă. Înştiinţîndu-se despre aceasta, străjerul temniţei şi plîngînd mult pentru o năpastă ca aceea, pusă asupra acelor nevinovaţi, a venit la voievozi, zicînd: “Mai bine ar fi fost de mine să nu vă fi cunoscut pe voi, nici să mă fi îndulcit de dragoste şi cu vorbe la masă, căci mai cu înlesnire aş fi răbdat acum despărţirea de voi şi mai puţină jale mi-ar fi pricinuit năpasta ce a venit asupra voastră. Apoi n-ar fi venit o mîhnire ca aceasta asupra sufletului meu, pentru că mîine dimineaţă, vai mie! ne vom despărţi unul de altul cu amar şi de acum nu voi mai vedea prea iubitele voastre feţe, nici vă voi mai auzi vorbind, căci s-a poruncit să vă omoare. Deci să rînduiţi dacă vreţi ceva, pentru averea voastră, că acum este vremea, ca să nu apuce moartea voinţa voastră”.

Zicînd acestea cu tînguire, iar ei ştiindu-se nevinovaţi faţă de împărat şi deci nevrednici de moarte, şi-au rupt hainele şi cumplit îşi smulgeau părul, zicînd: “Ce vrăjmaşi au pizmuit asupra vieţii noastre şi pentru ce să murim noi ca nişte tîlhari? Că n-am făcut nimic vrednic de moarte”. Atunci chemau pe ai lor pe nume, pe rude şi pe cunoscuţi şi puneau martor pe Dumnezeu că nimic rău n-au făcut şi plîngeau amar.

Unul dintr-înşii, cu numele de Nepotian, şi-a adus aminte de Sfîntul Nicolae, care, stînd în Mira înaintea celor trei bărbaţi, li s-a făcut lor ajutător preaslăvit şi preabun apărător, izbăvindu-i pe aceia de moarte. Despre aceasta zicînd, unul către altul se rugau: “Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit pe cei trei bărbaţi de moartea cea nedreaptă, caută acum şi asupra noastră că nu avem alt ajutor între oameni; pentru că iată ne-a cuprins mare nevoie şi nu are cine să ne izbăvească din această năpastă. Iată şi glasul nostru a amorţit, mai înainte de ieşirea sufletului şi limba noastră se usucă, aprinzîndu-se de focul inimii, iar acum nici rugăciuni nu mai putem să-Ţi aducem. Degrabă să ne întîmpine îndurările Tale, Doamne, şi ne scoate pe noi din mîinile celor ce vor sufletele noastre, că iată mîine de dimineaţă vor să ne omoare; sîrguieşte spre ajutorul nostru şi ne izbăveşte pe noi, cei nevinovaţi de moarte”.

Dumnezeu, auzind rugăciunile celor ce se temeau de El şi, ca un tată miluind pe fii, le-a trimis spre ajutor pe sfîntul şi plăcutul Său, pe marele arhiereu Nicolae. Căci în acea noapte, dormind împăratul, i s-a arătat în vis arhiereul lui Hristos, zicînd aşa: “Scoală-te iute şi eliberează pe cei trei voievozi, care sînt ţinuţi în temniţă, pentru că fără de vină sînt clevetiţi şi cu nedreptate pătimesc”. Şi, spunînd tot adevărul, i-a zis: “De nu mă vei asculta şi de nu-i vei elibera pe dînşii, apoi voi ridica asupra ta război precum a fost în Frigia şi rău vei pătimi”. Mirîndu-se împăratul de îndrăzneala Sfîntului Nicolae, se gîndea cum a îndrăznit noaptea fără de vreme a intra înăuntrul palatului său şi i-a zis: “Cine eşti tu care îndrăzneşti a aduce o îngrozire ca aceasta asupra stăpînirii noastre?”. El i-a răspuns: “Nicolae îmi este numele şi sînt arhiereul mitropoliei Mirelor”.

Împăratul s-a tulburat de acea vedenie şi, sculîndu-se, se gîndea ce este aceasta? Asemenea şi lui Avlavie, eparhul, într-acea noapte, dormind el, i s-a arătat în vis sfîntul şi tot acelaşi lucru i-a spus pentru acei bărbaţi. Deşteptîndu-se, Avlavie s-a temut şi se îngrozea în mintea sa de ceea ce văzuse. Apoi a venit oarecine de la împărat spunîndu-i ce a văzut şi acesta în vis. Iar el degrabă mergînd la împărat i-a spus vedenia şi ceea ce i s-a arătat lui şi se minunară amîndoi de acea vedenie preaslăvită, care deopotrivă li s-a făcut la amîndoi.

Îndată a poruncit împăratul să aducă înaintea sa pe voievozii din temniţă şi a zis către dînşii: “Ce vrăjitorii aţi făcut de aţi trimis asupra noastră asemenea vedenii? Căci arătîndu-se un bărbat ne-a îngrozit foarte rău, lăudîndu-se că degrabă va aduce război”, iar ei neştiind nimic se întrebau unul pe altul, de ştie vreunul ceva – că nici unul nu ştia nimic – şi cu ochii umiliţi au căutat unul spre altul.

Văzînd împăratul una ca aceasta, s-a schimbat în blîndeţe şi a zis către dînşii: “Netemîndu-vă de rău, spuneţi adevărul”. Iar ei cu ochii plini de lacrimi şi foarte mult tulburîndu-se, au zis: “Noi, împărate, vrăjitorii nu ştim, nici am plănuit ceva rău asupra stăpînirii tale, nici am gîndit ceva, martor ne este nouă ochiul cel a toate văzător al Domnului. Iar de nu va fi aşa şi vei afla vicleşug întru noi, apoi să nu faci cu noi nici o milă; şi nu numai cu noi aceşti trei, ci chiar pe neamul nostru să nu-l cruţi. Noi ne-am învăţat de la părinţii noştri a cinsti pe împărat şi, mai vîrtos decît toate, a avea credinţă către dînsul. Drept aceea, acum cu credinţă am păzit viaţa ta, iar cele încredinţate nouă, precum s-a căzut dregătoriei noastre, bine le-am cîrmuit, slujind cu osîrdie poruncii tale; căci tulburarea cea din Frigia am potolit-o şi războiul cel plănuit de vrăjmaşi l-am risipit, arătînd prin aceasta vitejia noastră cu fapta înaintea ta, precum vor spune cei ce ştiu bine. Iar stăpînia ta mai înainte ne-ai dăruit cinste, iar acum cu asprime te-ai înarmat asupra noastră, fiind cumplit judecaţi şi cu groază aşteptăm a pătimi. Aşadar, precum ni se pare nouă, o, împărate, osîrdia noastră către tine a fost pricinuitoare nouă de mari munci, căci în loc de slavă şi de cinstea pe care am nădăjduit-o, frica morţii şi osîndirea ne-a cuprins pe noi”.

Umilindu-se împăratul de aceste cuvinte, se căia de batjocura adusă bărbaţilor acelora; fiindcă se cutremura de judecata lui Dumnezeu şi se ruşina de porfira cea împărătească; căci cel ce se nevoieşte a pune altora legi, vede însuşi că face judecăţi fără de lege. Deci, într-acel ceas a căutat mai cu milă asupra lor şi a început a vorbi către ei cu blîndeţe. Iar ei, uitîndu-se cu umilinţă către împărat, îndată au văzut chipul Sfîntului Nicolae şezînd împreună cu împăratul şi făcîndu-le milostivire şi iertare. Aceasta însă nimeni nu o vedea, fără numai cei trei voievozi. Atunci, luînd ei îndrăzneală au zis cu glas tare: “Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit odinioară pe cei trei bărbaţi în Mira de la moartea cea nedreaptă, scoate-ne şi pe noi, robii tăi, din această nevoie, ce ne stă asupra”. Iar împăratul, luînd cuvînt, a zis: “Cine este Nicolae şi pe care bărbaţi a izbăvit? Spuneţi-mi cu de-amănuntul aceasta”. Iar Nepotian i-a povestit toate.

Atunci împăratul, cunoscînd pe Sfîntul Nicolae că este mare plăcut al lui Dumnezeu şi minunîndu-se de îndrăzneala şi de rîvna lui pentru cei năpăstuiţi, a liberat pe voievozii aceia, zicîndu-le: “Nu eu vă dăruiesc viaţa, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae, pe care voi l-aţi chemat spre ajutor. Deci să mergeţi la dînsul şi să-i daţi mulţumire, apoi spuneţi-i lui din partea mea: “Iată am făcut cele poruncite de tine; deci nu te mînia asupra mea, plăcutule al lui Hristos!”. Acestea zicînd, le-a încredinţat o Evanghelie ferecată cu aur, o cădelniţă de aur, împodobită cu pietre scumpe şi două sfeşnice, poruncindu-le să le dea bisericii din Mira.

Astfel, cei trei voievozi dobîndind preaslăvita mîntuire, îndată au pornit pe cale şi cu bucurie au venit la sfînt, pe care cu veselie l-au văzut. Apoi mare mulţumire i-au dat, ca unuia care le-a făcut o bunătate ca aceea şi cîntau, zicînd: Doamne, Doamne, cine este asemenea Ţie Cel ce izbăveşti pe săracul din mîna celor mai tari decît dînsul?” Apoi, nici pe cei săraci nu i-au lăsat nemiluiţi, ci şi pe aceia i-au îndestulat din averile lor, iar după aceea, cu bună sporire s-au întors la ale lor.

Acestea sînt lucrurile lui Dumnezeu, care măresc pe plăcutul Său. De aceea, ca o pasăre ducîndu-se vestea despre dînsul pretutindeni, a străbătut luciul mărilor şi toată lumea, încît nici un loc nu rămăsese, unde să nu fi fost auzite minunile cele mari ale slăvitului arhiereu Nicolae, după darul cel dat lui de la Atotputernicul Dumnezeu.

Odată nişte corăbieri plutind de la Egipt spre părţile Liciei, li s-a întîmplat o furtună mare, încît şi pînzele au fost aruncate jos, iar corabia era să se sfarme de tulburarea valurilor celor mari. Atunci toţi se speriară de moarte. Iar cînd şi-au adus aminte de marele arhiereu Nicolae – pe care niciodată nu-l văzuseră, decît numai auziseră de dînsul, că este grabnic ajutător celor ce-l cheamă întru nevoi -, s-au îndreptat cu rugăciunile către dînsul şi l-au chemat în ajutor. Iar sfîntul, îndată s-a arătat lor şi a intrat în corabie, zicînd: “Iată, m-aţi chemat şi am venit ca să vă ajut; deci nu vă temeţi”. Apucînd cîrma, se vedea cum cîrmuieşte corabia. Apoi a certat vîntul şi marea, precum şi Domnul nostru odinioară Care a zis: Cel ce crede în Mine şi lucrurile care le fac Eu, acela le va face. Astfel, credinciosul rob al Domnului poruncea mării şi vîntului şi acelea îi erau ascultătoare.

După aceea corăbierii, purtaţi de vînt lin, au sosit în cetatea Mira şi, ieşind din corabie, au mers în cetate, vrînd să-l vadă pe cel ce i-a izbăvit din nevoi. Văzîndu-l mergînd la biserică, au cunoscut pe făcătorul lor de bine şi, alergînd, au căzut la picioarele lui, dîndu-i mulţumire. Iar Minunatul Nicolae, nu numai din nevoia cea trupească şi de moarte i-a izbăvit pe aceia, ci şi pentru mîntuirea sufletelor lor a avut purtare de grijă; căci, fiind mai înainte-văzător a văzut într-înşii cu ochii cei duhovniceşti gîndul păcatului, care depărtează pe om de Dumnezeu şi-l abate de la poruncile lui. De aceea a zis către dînşii: “Cunoşteţi-vă pe voi, rogu-vă, o, fiilor, cunoaşteţi-vă inimile voastre şi gîndurile vi le îndreptaţi spre bună plăcere de Dumnezeu, pentru că, deşi ne tăinuim şi ne socotim a fi buni de către ceilalţi oameni, dar de Dumnezeu nimic nu se poate tăinui. De aceea sîrguiţi-vă cu toată osîrdia a păzi sfinţenia cea sufletească şi curăţenia cea trupească, căci sînteţi biserică a lui Dumnezeu, precum grăieşte dumnezeiescul Apostol Pavel: De va strica cineva casa lui Dumnezeu, pe acela strica-l-va Dumnezeu.

Astfel, mustrînd pe bărbaţii aceia cu cuvinte folositoare de suflet, i-a eliberat cu pace, căci fericitul avea obiceiul de mustrare, ca un tată iubitor de fii, iar faţa lui era ca a îngerului lui Dumnezeu, strălucind cu darul cel dumnezeiesc. Din faţa lui ieşea o rază preastrălucită, ca şi din a lui Moise şi vederea lui aducea mult folos celor ce priveau spre dînsul; căci dacă cineva ar fi fost îngreuiat cu orice fel de patimă sau cu întristare sufletească, numai dacă ar fi privit spre sfîntul, îndată afla îndestulată mîngîiere întristării sale. Sau de vorbea cineva cu dînsul, mult sporea întru cele bune. Aşa că nu numai cei credincioşi, dacă se întîmpla a auzi ceva din limba cea dulce şi izvorîtoare de miere, ci şi cei necredincioşi se umileau şi se povăţuiau spre mîntuire, lepădînd răutatea necredinţei cea din tinereţe şi primind în inimă cuvîntul cel drept al adevărului.

Marele plăcut al lui Dumnezeu a vieţuit ani destui, strălucind în mijlocul cetăţii Mirelor cu dumnezeieştile podoabe, după cum zice dumnezeiasca Scriptură: “Ca un luceafăr de dimineaţă prin mijlocul norilor, ca luna plină de zilele sale şi ca soarele ce străluceşte asupra Bisericii Dumnezeului Celui prea înalt, ca un crin lîngă izvoarele apelor şi ca nişte mir de mult preţ, bine mirosind tuturor”.

În adînci bătrîneţe, fiind plin de zile bune, şi-a dat datoria cea de obşte a firii omeneşti, bolind puţin cu trupul, apoi şi-a săvîrşit bine viaţa sa vremelnică. Deci a fost petrecut cu bucurie şi cu psalmi la viaţa cea neîmbătrînită şi fericită, însoţindu-l sfinţii îngeri şi întîmpinîndu-l cetele sfinţilor.

Lîngă cinstitul lui trup adunîndu-se episcopi de prin toate cetăţile, în mulţime fără număr, l-au pus cu cinste în biserica cea sobornicească a mitropoliei Mirelor, în ziua a şasea a lunii decembrie. Apoi se săvîrşiră multe minuni de către sfintele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu. Pentru că a izvorît mir cu bună mireasmă din moaştele lui, cu care, ungîndu-se cei bolnavi, dobîndeau sănătate. Din această pricină, de la marginile pămîntului alerga lumea la mormîntul lui, căutînd tămăduirea bolilor şi nu se lipseau de ceea ce căutau, căci toate neputinţele se vindecau cu acel sfînt mir, nu numai cele trupeşti, ci şi cele sufleteşti, iar duhurile cele viclene se îngrozeau, nu numai în viaţă, ci şi după moartea sa le biruia pe acelea, cum şi acum le biruieşte.

Odată, nişte bărbaţi temători de Dumnezeu, de la gura rîului ce se numeşte Tanais, auzind de moaştele cele izvorîtoare de mir şi vindecătoare ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, care se afla în Mira, cetatea Lichiei, s-au sfătuit să meargă pe mare, acolo, pentru închinăciune. Umplînd corabia cu grîu, voiau să plutească. Dar vicleanul diavol, care era sălăşluit mai înainte în capiştea Artemidei şi pe care îl izgonise de acolo Sfîntul Nicolae, risipind capiştea, simţind că vrea să plece corabia către marele părinte, mîniindu-se pentru risipirea capiştei cum şi pentru izgonirea sa de acolo, se sîrguia cu toată puterea să se răzbune asupra sfîntului.

Astfel, diavolul s-a gîndit să facă împiedicare bărbaţilor acelora din calea pe care o plănuiseră şi să-i lipsească de sfinţenie, făcîndu-le piedici dorinţei lor. Deci s-a prefăcut în chip de femeie şi se făcea că poartă un vas plin cu untdelemn, apoi a zis către bărbaţii aceia: “Aş fi vrut să duc aceasta la mormîntul sfîntului, dar foarte mult mă tem pe mare, că nu este cu putinţă unei femei neputincioase ca mine şi bolnavă cu stomacul, a îndrăzni să călătorească pe atîta noian. Pentru aceea, rogu-vă pe voi ca, luînd vasul acesta, să-l duceţi la mormînt şi să turnaţi untdelemn în candela sfîntului”. Zicînd diavolul acestea, a dat vasul în mîinile acelor iubitori de Dumnezeu. Nu se ştia însă cu ce fel de vrăji era amestecat acel untdelemn, ca să vatăme şi să prăpădească pe cei din corabie. Dar aceia, neştiind lucrarea vicleanului, au ascultat cererea lui şi au luat vasul cu untdelemn diavolesc şi, pornind de la mal, în ziua aceea au plutit bine. Însă a doua zi a început a sufla vîntul dinspre miazănoapte şi a face plutirea cu anevoie; deci, multe zile primejduindu-se de valuri, se gîndeau să se întoarcă înapoi. Întorcînd corabia, li s-a arătat Sfîntul Nicolae, plutind într-o barcă mai mică şi le zise: “Unde mergeţi, bărbaţilor? Pentru ce aţi lăsat calea ce vă stă înainte şi vă întoarceţi? În mîna voastră este a potoli viforul şi a face corabiei calea uşoară, căci este diavolească acea rea măiestrie care vă împiedică în călătoria voastră. Că nu o femeie v-a dat vasul, ci însuşi diavolul; deci aruncaţi-l în mare şi îndată veţi avea calea cu bună sporire”.

Auzind acestea, bărbaţii aceia au luat vasul şi l-au aruncat în adîncul mării. Şi făcînd aceasta, îndată a ieşit de acolo fum negru şi pară de foc, care a umplut văzduhul de miros greu, iar marea se desfăcu şi fierbînd apa din adînc, clocotea. Iar picăturile apei erau ca nişte scîntei de foc, încît foarte mult s-au temut cei ce erau în corabie şi de frică ţipau. Dar ajutorul care se arătase lor, poruncind să îndrăznească şi să nu se teamă, a alinat marea; apoi pe călători, izbăvindu-i de frică, i-a făcut a pluti fără primejdie spre Licia. Atunci, îndată, venind o răcoreală cu bună mireasmă, a suflat asupra lor şi s-au bucurat; apoi au plutit cu bine pînă la cetatea cea dorită. Acolo, închinîndu-se moaştelor celor izvorîtoare de mir ale grabnicului ajutător şi apărător, mulţumeau Atotputernicului Dumnezeu. Apoi, înălţînd rugăciuni marelui părinte, s-au întors în ţara lor, povestind tuturor, cu lacrimi de bucurie, ceea ce li se întîmplase pe cale.

Multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfîntul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutînd celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţîndu-i din adîncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducîndu-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărînd de tăierea de sabie şi scăpînd de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai. Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămînzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunoasc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.

O, Vesnice Dumnezeule, Doamnes Iisuse Hristoase, cu adanca si mare smerenie a inimii mele, cunosc si marturisesc ca gresesc in toate zilele, dumnezeiestii tale dragoste. Pentru acesta astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, cer sa-mi lasi toate pacatele si sa mi le ierti, rugandu-ma cu smerenie milostivirii Tale, celei mari, sa-mi dai har, ca sa pun inceput bun, sa port grija si sa ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atatea osteneli si ispite la Sfanta Ta rastignire, ca sa mantuiesti zidirea Ta. Si te rog, Dumnezeul meu si Ziditorul meu, sa ma indreptezi de astazi inainte spre bine, pana la sfarsitul vietii mele, intru cinstea si marirea imparatiei Tale si pentru mantuirea mea. O, Doamne! Astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta in mine precum iti place. Da-mi ingaduiala sa pot rabda si ma pedepseste aici intru acesta lume, dupa mila Ta, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei morti dupa rugaciunile Sfintei Tale Biserici si ma invredniceste pe mine si pe ceilalti sa ne bucuram de marirea ta in Rai. La acesta pun mijlocitor pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, ceresti slujitori si slugi ale lui Dumnezeu! pazitori ai oamenilor si vrajmasi ai duhurilor rele, ma inchin voua, fericite duhuri, si ma bucur de marirea voastra, caci pururea stati neadormiti intru vointele Dumnezeului nostru cu multa grija si credinta; voi pururea cautati si nu dormiti, pururea slujiti si nu osteniti, pururea luptati si pururea biruiti si nu este alta grija voastra, fara numai sa departati pe cel rau de la zidirea lui Dumnezeu. O, binecuvantati pazitori ai oamenilor! ma inchin voua si va multumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne dati, pentru povatuirea ce ne faceti, pentru darul ce-l cereti adesea de la Dumnezeu pentru noi si deosebi va binecuvantez pentru grija ce aveti de mine, nevrednicul si pacatosul. O, Sfinte ingere, pazitorul sufletului meu, si voi Sfintilor Arhangheli Mihaile si Gavrile, nu va scarbiti de mine, nici ma lasati pustiu, ci ma paziti ziua si noaptea pana imi voi da cu pocainta sufletul in mainile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, macar ca eu nu va ascult, nici primesc luminarile si povatuirile ce imi faceti pentru folosul meu. Inca va rog sa aveti grija sufletului meu si sa opriti puterea vrajmasului, pentru ca sa nu mai gresesc de acum inaintea Dumnezeului meu; si ma invredniciti sa va vad la moartea mea si sa stati imprejurul meu si sa duceti in ceruri sufletul meu ca sa se inchine maririi lui Dumnezeu si sa vada bucuria Sfintilor Lui pentru ca sa am pricina sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut-o pentru mine si sa va spun binele vostru cu glas neincetat in vecii vecilor.
Amin.

Rugaciune pentru marti

O, Doamne, Dumnezeule al meu! astazi stau osandit inaintea fetei Tale celei Sfinte si-mi marturisesc nevrednicia si neputinta si nestarea si saracia mea; pentru acesta, o, Izvor dulce si Noianul mile! ma rog sa deschizi stavilele cerului si sa reversi peste mine, bunatatile milostivirii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi sa plang si sa spal si sa luminez sufletul meu de intinaciunea pacatelor cu pocainta tare si adevarata. La aceasta, iti aduc mijlocitor pe Inainte Mergatorul Ioan sa te roage sa-mi dai darul acesta catre carele zic: O, Invatatorule al pocaintei si faclie luminata a soarelui celui de taina, Hristos Dumnezeu! primeste ticaloasa mea rugaciune; O, marite proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Evanghelie, tu cel ce ai dezlegat legaturile starpiciunii parintilor tai, tu care ai aratat pe Stapanul Hristos, poporului; tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se; tu care ai auzit glasul cel parintesc si ai vazut pe Duhul Sfant pogorandu-Se ca un porumbel peste Dansul asculta, te rog, cererea mea, aprinde faclia pacatosului meu suflet si ma lumineaza cu darl Tau, pentru ca eu sunt spurcat cu gandurile mele cele rele si grozave, de vreme ce am risipit pamanteasca mea mostenire si m-am facut asemanator cu dobitoacele cele nepricepute si pasc impreuna cu ele, ticalosul, la aceste pamantesti, fara de a gandi vreodata la cele ceresti. Adevarat, ingere pamantesc al lui Dumnezeu si omule ceresc, eu am covarsit pe toti oamenii intru rautati si intru lucrurile cele necuviincioase si pururea ma tavalesc in tina pacatului si n-am ramas nici azi, nici ceas, nici clipa in voia lui Dumnezeu, ci am facut numai voia mea, ca Samson cu cei straini de neam, si mort in groapa poftelor mele cele rele, ca odinioara Olofren, care era mai mult beat de pofta sa cea rea, decat de vinul ce i-a dat inteleapta Iudita, care ca pe un nevrednic al vietii l-a omorat. Deci, te rog, inviaza-ma cu mijlocirea Ta de acesta moarte, tu care stai in cer inaintea Celui fara de moarte si Vesnicului judecator, dacandu-L sa se milostiveasca asupra mea. Ca cela ce ai multa indrazneala la dragostea Lui, intinde mana cu care L-ai botezat, si strica gandurile mele cele rele si ma intareste sa savarsesc viata mea pe calea cea buna a lui Dumnezeu. Si precum in viata, invatai poporul cu limba ta, asa si acum invata-ma pe mine cu darul tau si lumineaza mintea mea in poruncile Domnului; indeparteaza de la mine toate impotrivirile sufletului, mantuieste-ma de vesnica munca si ma invredniceste Imparatiei lui Dumnezeu intru care te bucuri pentru care sa laud si sa preamaresc numele tau cel Sfant. O, proorocule si botezatorule! scrie cuvintele mele in inima ta si insemneaza ale tale intru a mea, pentru ca sa te tin minte si sa te pazesc pana voi sfarsi viata mea. Sa stai langa mine in ceasul mortii mele, pentru ca sa ma pazesti de tot pacatul si sa ma duci inaintea Stapanului meu Dumnezeu. Roaga-te inca si pentru toata lumea, sa dea Dumnezeu crestinilor ajutor si celor vii si celor morti sa-i odihneasca de nevoile cele multe si ca un Preaputernic, sa le daruiasca toate cele trebuincioase si sa-i invredniceasca imparatiei Sale. Iar pentru cei necredinciosi roagate sa le lumineze Bunul Dumnezeu mintile si sa vina pe calea cea dreapta, pe calea Dumnezeului Adevarat si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Rugaciune pentru miercuri

Preaputernice si iubitul meu Doamne! Imi aduc aminte ca Te-ai nascut om din Sfanta Fecioara in pestera si ca Te-ai vandut cu treizeci de arginti de ucenicul Tau cel viclean, pentru ca sa ne rascumperi pe noi pacatosii din mainile celui rau. Pentru acesta Te rog sa Te milostivesti asupra mea pacatosul si sa ma rascumperi pe mine vanzatorul si in toate zilele, ucigasul. Si aceasta sa o faci, te rog, pentru ca sa cinstesc Nasterea Ta cea Sfanta si sa ma inchin Dumnezeirii Tale; D-ami Doamne iertare pacatelor mele cele multe si puterea sa stau impotriva relelor trupului si ale sufletului meu. Primeste acesta mica a mea rugaciune si smerita meavointa, ca ma intristez pentru ca Te-am intristat si ma amarasc, pentru ca Te-am mahnit peste masura. Inca ma aduc pe mine Tie, si de voia mea ma dau in mainile Tale, pentru ca sa ma pedepsesti precum mi se cade si sa ma tamaduiesti cu ierburi amare ca un doctor bun precum vei vrea; pentru ca altul nu poate sa ma vindece, fara numai Tu, Dumnezeul meu si Ziditorul meu. La Tine, drept aceea, am toata nadejdea mea crezand ca, precum ai primit sa te vinzi pentru mine, asa imi vei darui si acum mila Ta, sa ma rascumperi din vesnice munca si sa ma asezi intru Imparatia Ta. Nu te departa de la mine, carele sunt mai rau vanzator decat Iuda; nu ma lasa sa am in inima mea cugetele cele desarte ale pacatului; nu ma slobozi sa Te imbratisez si sa Te sarut cu sarutare vicleana si cu si cu buze spurcate, nici sa-Ti zic: “Bucura-Te, Invatatorule”, cu gura mea cea spurcata, nica sa Ta mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele faradelege, nici sa te batjocoresc cu gandurile mele rele, precum faceau vrajmasii Tai, pe vremea patimilor Tale; Ci ca femeia cea pacatoasa, sa Te spal, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc sa aud si eu din gura Ta cea dulce: “Iertate iti sunt pacatele!”
Amin.
Si troparul:
Doamne, arma asupra celui rau Crucea Ta ne-ai dat-o noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca mortii i-ai sculat si moartea ai surpat; pentru aceasta ne inchinam ingroparii si invierii Tale.

Rugaciune pentru joi

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, precum in ziua de astazi Te-ai sculat de la cina si ai spalat cu mare smerenie picioarele Ucenicilor Tai ai ale vanzatorului, si intru aceasta seara le-ai dat Sfantul Tau Trup si Sangele Tau, luand cu mainile Tale cele Sfinte, paine si vin si binecuvantadu-le si facandu-le Trupul si Sangele Tau, i-ai impartasit zicand: “Luati mancati, acesta este Trupul si Sangele Meu, pentru ca sa se ierte pacatele voastre, intru care zi Te-ai inaltat la ceruri si ai sezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatalui Tau, sa imparatesti ca un Fiu iubit impreuna cu El in veci, si cu El te rog, pentru rugaciunile Ucenicilor Tai si a Sfantului Nicolae, sa ierti greselile tuturor pacatosilor si ale celor vii si ale celor morti si sa-mi dai lacrimi fierbinti si darul Tau cel curatitor, ce a spalat picioarele ucenicilor Tai, sa spele si sa curateasca astazi inima mea cea spurcata si sufletul meu si sa deschizi mintea mea, pentru ca sa ma impartasesc cu curatie, cu cucernicie si cu smerenie, cu Sfintele Tale Taine; si acum, in vremea mortii mele, sa se suie cu bucurie sufletul meu in ceasul despartirii mele impreuna cu Tine si fara de nici o frica sau intrebare sau impiedicare sa trec vamile vazduhului si sa intru întru cereasta Ta marire, ca sa slavesc si sa ma inchin in veci, Numelui Tau celui Sfant.
Amin.

Rugaciune pentru vineri

Doamne, Iisuse Hristoase, dulcele Mantuitor al sufletului meu! marturisesc inaintea Ta intru aceasta zi a rastignirii Tale, intru care ai patimit si ai luat moarte pe cruce pentru pacatele noastre, ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe si cu faradelegile mele cele rele. Pentru aceea ma rog bunatatii Tale cele nespuse, sa ma faci si pe mine partas Sfintelor Tale patimi, cinstitelor rani si mortii Tale celei de viata facatoare, pentru care sa ma invrednicesc prin harul Tau, sa rabd si eu asemenea pentru dragostea Ta precum Tu cel milostiv, le-ai rabdat pentru mantuirea mae, intarindu-ma intru aceasta pururea cu aceeasi putere si rabdare ce ai avut, cand te-au rastignit nemultumitorii farisei. Intareste-ma drept aceea, Doamne, sa ridic cu bucurie de astazi Crucea Ta cu mare pocainta. Si pentru uraciunea cugetelor si vointelor mele celor rele, sadeste in inima mea intristarea mortii Tale, ca o simt precum a simtit-o Maica Ta iubita, Ucenicii Tai si femeile cele purtatoare de mir ce stateau langa Crucea Ta. Si imi lumineaza mie simtirile mele cele sufletesti, pentru ca sa se miste si sa cunoasca moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut zidirile cele neisufletite, cand s-au miscat la rastignirea Ta, si mai vartos cum Te-a cunoscut talharul cel credincios si Ti s-a plecat, de l-ai asezat in Rai. Da-mi Doamne si mie, darul tau, precum ai dat atuncea aceluia, si-mi iarta pacatele pentru Sfintele Tale patimi si ma aseaza cu buna intoarcere si cu pocainta impreuna cu el in Rai, ca un Dumnezeu si Ziditor ce esti. Asemenea fa si la toti crestinii vii si morti, precum se roaga in toate zilele, in Sfanta Ta Biserica, si le iarta lor pacatele si-i invredniceste pe ei imparatiei Tale, pentru ca sa vada lumina Ta si sa Te slaveasca. Ma inchin Crucii Tale, Hristoase, si zic catre dansa pentru dragostea Ta:”Bucura-Te, cinstita Cruce a lui Hristos! ca Tu ai mantuit lumea prin pironirea lui Hristos pe tine; Bucura-Te, pom binecuvantat, pentru ca Tu ai tinut rodul vietii si ne-ai izbavit din moartea pacatului; Bucura-Te, dru gul cel tare ce ai sfaramat usile iadului; Bucura-Te cheie imparateasca ce ai deschis usa Raiului. Ma bucur si eu pentru ca vad pe cei rai surpati jos si pe prietenii Tai imparatind in cerui; pe cei rai biruiti de povara Ta si pe crestinii ce Ti se inchina, inarmati cu puterea Ta”. O, rastignitul meu, Hristoase, cate ai patimit pentru noi! O, cate rani, scuipari, cate batjocori si cata necinste ai rabdat pentru pacatele noastre, pentru ca sa ne dai inca pilda adevaratei rabdari! Drept aceea cum pot sa fug de cruce, vazand pe Dumnezeul meu ridicat pe Ea; sa-mi para grele caznele, vazand pe stapanul meu ca le iubeste, le cere si le socoteste de mare marire? Rusine-mi este cu adevarat de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii sau pentru ispitele ce-mi aduc vrajmasii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru necazurile si bolile ce-mi vin din departarea lui Dumnezeu de mine. De vreme ce acestea toate le trimite Dumnezeu, pentru ca sa ma apropii de El mai mult si pentru ca sa-L slavesc si ma pedepseste intru aceasta viata pentru binele meu si pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui. Asa fiind, inmulteste-mi Doamne ostenelile, ispitele si durerile mele, dar sa-mi inmultesti cu prisosinta si rabdarea, puterea, multumita si binecuvantarea in patimile ce le voi suferi. Pentru ca eu cunosc ca sunt neputincios de nu ma vei intari, orb de nu ma vei lumina, legat de nu ma vei dezlega, fricos de nu ma vei face indraznet, rau de nu ma vei preface, pierdut, de nu am vei incerca, rod, de nu ma vei rascumpara cu bogata si dumnezeiasca Ta putere si cu darul Sfintei tale Cruci, careia ma inchin, o slavesc acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Rugaciune pentru sambata

Doamne, Iisuse Hristoase, Judecatorul meu si Dumnezeule vesnic, cunosc cu adevarat ca pacatele mele nu poate nici condeiul sa le scrie, nici limba sa le vesteasca, nici mintea sa le priceapa, ca sunt fara numar si covarsesc sttelele cerului si nisipul marii. Pentru aceea Te rog, intru acesta zi in care Te-ai asezat in groapa de Iosif si Nicodim si Te-ai pogorat in iad cu Sfantul si dumnezeitul Tau suflet si ai izgonit intrunericul de acolo cu lumina dumnezeirii Tale si ai adus bucurie mare stramosilor nostri si i-ai mantuit dintru acea cumplita robie si i-ai suit in Rai, ingroapa si pacatele mele si gandurile mele cel rele si cugetele cele rele in groapa uitarii, pentru ca sa piara din mintea mea si sa nu mai stea vi, sa lupte cu sufletul meu. Si ma curateste de azi inainte, sufleteste si trupeste, de uratele si necuratele mele lucruri si lumineaza intunecatl iad al inimii mele si indeparteaza intunericul pacatelor mele si suie mintea mea la cer, pentru ca sa ma bucur de fata Ta. Asa, Doamne, primeste rugaciunea mea ca o tamaie frumos mirositoare, pentru rugaciunile Maicii Tale care Te-a nascut Fecioara fiind si Te-a tinut si Te-a plecat si Te-a crescut, care auzea invataturile Tale si se bucura, care vedea minunile Tale si se veselea duhul ei, care cauta fata Ta cea Sfanta si se bucura sufletul ei, care Te-a vazut pe cruce pironit intre 2 talhari si de durerile Tale i s-a ranit inima, care impreuna cu invataceii si cu mironositele, te-a pus in mormant, care Te-a vazut a treia zi din morti inviat si la inaltarea Ta, Te-a vazut suindu-Te la cer, insotit de Sfintii Tai ingeri. Inca, Doamne si pentru dragostea Sfintilor Tai, care Te roaga impreuna cu toti pentru intreaga lume, fa mila si cu cei vii si cu cei morti catre care zic si eu nevrednicul: O, fericiti oameni ai lui Dumnezeu, nu conteniti a va ruga ziua si noaptea lui Dumnezeu, pentru noi ticalosii si pacatosi, care pururea ii gresim cu atatea nenumarate pacate; si faceti, Sfinti ai lui Dumnezeu, sa castigam si noi darul lui Dumnezeu,, ca ne trebuie foarte darul si ajutorul lui Dumnezeu si nu-l avem, nici nu-l aflam, caci nu-l cerem precum se cade, precum Domnezeu vrea dupa legea Lui. Voi vedeti si socotiti ce trebuieste in biserica lui Dumnezeu si ce lucruri lipsesc fiecarui om. Drept aceea, cereti lui Dumnezeu la vreme si nu incetati niciodata rugandu-va ca sa castige pururea, prin rugaciunile voastre, pacatosii iertarea, necajitii ajutorul, intristatii mangaierea, bolnavii sanatatea, nebunii intelepciunea, tulburatii linistea, cei departati ocrotirea si toti impreuna darul lui Dumnezeu, cel in treime laudat, Caruia se cuvine cinstea si inchinaciunea in veci.
Amin.

Rugaciune pentru Duminica

De vreme ce ziua duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapane, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin Tie, si-Ti multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai facut tuturor zidirilor Tale. Cu adevarat se bucura si se veseleste inima mea, cand stau si cuget ca numai Tu singur esti Dumnezeu Sfant, intelept, milostiv, purtator de grija, bun, puternic, necuprins si in putine cuvinte nu-Ti lipseste vreo bunatate sau vreo marire. Ma bucur cu asemenea ca tu esti Dumnezeu in trei fete: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sa se tulbure, Doamne, toti cei ce se inchina la alti dumnezei, ca nu este al dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fa sa sporeasca crestinii in slava si bunatate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevarat si Te marturisesc si Ti se inchina si-Ti slujesc pururea cu toata inima si puterea. O, Parinte Sfinte! miluieste-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mantuieste-ne de iad! O, Duhule Sfinte, da-ne darul Tau si acoperamanul Tau!
Asa Doamne si Ziditorul meu, asculta rugaciunile si cererile sufletului meu cel pacatos si da-mi mie, smeritul si nevrednicul, darul Tau, ca sa cinstesc astazi aceasta Duminica, dupa poruna Ta si dupa porunca Bisericii Tale si maicii noastre. Daruieste-mi pocainta adevarata, pentru ca sa-mi plang pacatele ce am facut impotriva Imparatiei Tale si impotriva sufletului meu, si a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, sa uiti de azi inainte greselile mele cele multe. Dupa multimea milelor Tale, multumesc din toata inima pentru atatea bunatati ce-mi trimiti in toate zilele si mai vartos pentru inoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu mai pedepsit dupa multimea pacatelor mele ci ma ingaduiesti si-mi astepti pocainta, ca un iertator, bun si milostiv. Inca ma rog, Doamne Iisuse Hristose, sa-mi dai har, ca sa petrec bine si crestineste intru acesta saptamna, fara de a-Ti gresi cu gandul, cu vointa, cu cuvantul, cu fapta, intru marirea si cinstirea buneivestiri a Maicii Tale si a invierii Tale celei de a treia zi si a venirii Duhului Tau cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, inca, ma rog intru acesta rugaciune a mea pentru tot sufletul crestinesc cel scarbit si dosadit, ca sa se invredniceasca milei si ajutorului Tau. Iar pentru Sfintele patimi si moartea Ta cea marita, dumireste pe pacatosi sa se cunoasca pe sine si sa se caiasca de pacatele lor, sa se indeparteze prin marturisire, sa ureasca pacatele lor, si sa se lase de ele si sa se afle gata si cuminecati, cu inima curata, in ceasul mortii lor; si-i invredniceste pe toti si pe cei vii si pe cei morti, vesniciei Tale imparatii; rascumpara-i pe ei si pe noi cu Preasfant Sangele Tau; inviaza-ne cu invierea Ta; suie-ne la cer cu inaltarea Ta, pentru ca sa Te marim in vecii vecilor.
Amin.